joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalLa Universitatea București directorii primesc burse studențești

La Universitatea București directorii primesc burse studențești

-

Scandalos – O directoare de la Universitatea București, plătită cu un salariu la care cei mai mulți dintre români nici nu îndrăznesc să viseze, a acceptat să încaseze de la aceeași universitate și o bursă de merit. Asta după ce doamna directoare s-a înscris la un program de masterat.

Bursă studențească „de merit” pentru directorul administrativ

Aida Alexandroaia, director general administrativ adjunct al Universității din București, primește bursă studențească de merit, pe lângă un salariu generos. Da, ați citit bine!

Pentru anul universitar 2019-2020, directoarea s-a înscris la un program de master în cadrul Facultății de Administrație și Afaceri, din Universitatea București. Și pentru că a fost admisă cu medie mare, conform datelor aflate pe site-ul facultății, aceasta încasează lunar o bursă de merit, în cuantum de 740 de lei (vezi tabelul de mai jos). Directoarea nu s-a înscris însă sub numele legal, Aida Alexăndroaie, de după căsătorie, ci sub numele de domnișoară, Aida Dumitru, de dinainte de căsătorie)

Universitatea București
Aida Alexandroaia (Dumitru), după numele anterior căsătoriei) încasează bursă de merit

Directoarea are un salariu brut de peste 13.000 de lei/lună

Potrivit datelor făcute publice de Universitatea București, un director general adjunct nu are grija zilei de mâine, cel puțin nu la fel ca un student la începuturile carierei! Aida Alexandroaia este remunerată lunar de Universitatea București, pentru funcția sa de director general administrativ adjunct, cu o leafă uriașă – peste 13.000 de lei brut, fără alte sporuri (poziția 840 din listă).

Desigur, în calitate de masterand, legea îi permite directoarei să primească bursă de merit. Dar cum rămâne cu partea morală?

În baza art 23.1 din Metodologia de acordare a burselor la Universitatea București, directoarea Aida Alexandroaia putea să nu își depună declarația de acceptare pentru bursă, caz în care bursa respectivă putea fi atribuită unui student sau masterand care chiar avea nevoie de acei bani pentru studiu.

Solicitată să explice moralitatea, directoarea dă înapoi: „Voi dona banii”

Am abordat-o pe directoarea Aida Alexandroaia pentru a ne spune de ce mai avea nevoie și de bursă de studiu, în condițiile în care este plătită pentru postul de la Universitate cu peste 13.000 de lei pe lună.

Universitatea București
Directoarea Aida Alexandroaia, masterand al Facultății de Administrație și Afaceri, a făcut cerere pentru a primi bursă

Inițial, directoarea a refuzat să răspundă dacă ea este persoana care încasează bursa, sub alt nume decâat cel actual, invocând GDRP-ul (regulamentul european pentru protecţia datelor). Asta cu toate că informațiile despre bursele acordate de Universitate sunt publice.

Orice informație de natură personală este protejată de GDPR. Pot doar să confirm că în ceea ce mă privește am respectat și respect legislația în vigoare”, a avertizat Aida Alexandroaia.

Apoi, directorul general administrativ adjunct al Universității din București ne-a explicat că legea îi permite să încaseze și leafă, și bursă. Într-adevăr, legea nu interzice ca Aida Alexandroaia să încaseze și salariu și bursă de merit, iar aceasta a obținut bursa legal, chiar șui sub numele de fată.

„Am candidat  pentru admiterea la master, sesiunea septembrie 2019, ca orice absolvent de studii superioare. Am fost admisă la programul APESA cu media 9,85 cea mai mare la programul de master respectiv. Ca atare, ținând cont de media de admitere, am beneficiat și beneficiez de bursă de merit, respectând toate prevederile metodologice în vigoare: Metodologia de acordare burse art.15 litera b „pentru bursele de merit… media obținută la examenul de admitere”. Desigur, ca student al Universității din București pot beneficia în continuare de această bursă numai în condițiile unor rezultate bune la examenele din sesiunea care va urma”, a afirmat Aida Alexandroaia.

În cele din urmă, întrebată dacă i se pare moral să încaseze și bursă în situația în care are un salariu atât de mare, Aida Alexandroaia s-a repliat, afirmând că banii respectivi îi va dona într-o acțiune de caritate!?!. Sursele noastre din Universitate, profesori și studenți, se declară indignați de atitudine: „Marii oameni ai acestei țări au donat sume generoase de bani către Universități, pentru a crește Națiunea prin educație! Cum să vină atunci tocmai un director de la noi și să ia banii Universității, pentru Educație, ca să îi doneze cică în scopuri caritabile? Ce crede doamna director că este această instituție, bancă, fond de investiții sau o companie care scate profituri poluând mediul? Soluția morală ar fi să renunțe la bursă, în favoarea unui student care chiar are nevoie de bani pentru educație!

Ulterior Aida Alexandroaie ne-a precizat că încă nu a ridicat bursa dar o va lua totuși pentru a o dona unei „cunoștințe” care are probleme de sănătate: „Nu am ridicat încă această bursă, dar în clipa în care o voi ridica o voi dona în integralitate. Este vorba despre o cunoștință care are nevoie de fonduri pentru o intervenție pe cord și îmi doresc să îl pot ajuta cu tot ce pot. De aceea, acești bani vor fi direcționați către susținerea acestui caz”, a mai spus Aida Alexandroaia.

Directoarea a făcut cerere pentru bursa dată din alocații bugetare

Potrivit Metodologiei pentru acordarea burselor și altor forme de sprijin pentru studenții Universității din București, licență și masterat, „toate categoriile de bursă se acordă la cererea studenților, sub semnătură proprie”, bursele de merit fiind plătite din „alocații bugetare și din venituri proprii ale facultăților”. Așadar, directoarea Alexăndroaia nu s-a mulțumit cu leafa uriașă pe care o încasează, dar a cerut să primească și bursă.

Revolta studenților de la Universitatea București

Studenții sunt revoltați de această situație, dar și de modul în care este condusă Universitatea de actualul rector, Mircea Dumitru, decorat, recent, de președintele Klaus Iohannis. Unii dintre studenți și-au exprimat public indignarea.

Unul dintre foștii studenți critică chiar și public, pe Facebook, faptul că conducerea Universității „are angajați care sunt și studenți ce iau bursă de la facultățile UB sau sunt doctoranzi la superiorii lor ierarhici (conflict de interese); pentru că tolerează fraudarea locurilor în cămine de către angajații din subordine; pentru că UB nu respectă procentul de minimum 10% contribuție proprie la fondul global de burse, trăind de pe urma banilor publici; pentru că a ținut studenții din cămin în frig în toiul iernii; pentru că directorului direcției Juridice a UB i s-a retras diploma de doctor pentru plagiat, dar UB încă o ține în funcție” (mesajul de pe Facebook al lui Andrei Nicolae Popa).

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

  1. domn-rector , matale ce turma pazesti, pai cand te inscrii si matale la o facultate , la reciclare ,sa iei si matale acolo, un ban gramada !!! ca e legal!!!

  2. mda, un articol destul de bun! Si? In afara faptului ca acum le merge mult mai bine, s-a rezolvat ceva? Iar acum e directoare plina, nu adjuncta, si mai mult, acum veniturile dansei sunt din mai multe surse, dar provin de la aceiasi institutie! Asa ca nu va mai chinuiti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...