Într-o țară în care singura scriitoare de origine română laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Muller, este dată afară din Uniunea Scriitorilor pentru că nu și-a achitat cotizația, cea mai prestigioasă instituție publică din România, Academia Română, protejează plagiatorii. Ba mai mult, forul a ales în funcția cea mai înaltă, aceea de președinte, o persoană acuzată de plagiat. Așadar, plagiatul nu este doar apanajul politicienilor care s-au blindat cu titluri pe care nu le merită, dar copiatul a cuprins întregul mediu academic şi pare greu de ţinut în frâu.
Reputatul universitar clujean, Dorin Isoc, președintele Grupului pentru Reformă și Alternativă Universitară (GRAUR), fondator al portalului Plagiate.ro, explică de ce și cum trebuie sancționată impostura academică la… Academia Română. El cere forului să-l dea afară pe Ioan Aurel Pop, pentru impostură academică. De asemenea, GRAUR urmează să solicite Președinției să-i retragă lui Ioan Aurel Pop Ordinul național „Steaua României”.
Citește și Mega-Scandal la Academia Română! Noul președinte, Ioan Aurel Pop, grave acuzații de plagiat
„Este un plagiat clar”
Cetateanul.net: – Suspiciunile de plagiat afectează Academia Română la cel mai înalt nivel, chiar prin noul președinte, Ioan Aurel Pop.
Dorin Isoc: – Sunt trist, sunt foarte trist când sunt obligat să pun alături fapte, sentimente și principii. Sunt trist când găsesc scrieri plagiate și sunt obligat să citesc numele autorilor. Plagiatele nu pot fi tratate separat de numele autorilor lor. La rândul lor numele autorilor de scrieri plagiate nu pot fi separate de poziție persoanelor.
– Putem vorbi de o încălcare clară a eticii academice într-un caz precum cel al președintelui Academiei Române?
– Este un plagiat clar! La ora actuală, se insistă din ce în cce mai mult pe gravitatea autoplagiatului. Da, este o încălcare clară a eticii academice. E mult mai mult decât o simplă reciclare a textelor, lucrurile sunt mult mai grave. E posibil ca în viitorul apropiat să vorbim de 10 până la 15 plagiate ale aceluiași autor. Acolo există o fabrică de plagiate. Este un grup de indivizi care își reciclează între ei textele, dar încalcă regulile și intră în plagiat.
– Domnia sa a negat plagiatul și a acuzat o conspirație menită să discrediteze Academia Română.
– Nu vânam personalități, nu vânam persoane. Plagiatul, impostura, lipsa de integritate, mai complet, corupția «gulerelor albe» nu sunt impersonale iar descurajarea are nevoie de exemple. După trei prim-miniștri, după zece miniștri, 25 de rectori autori de scrieri plagiate, un președinte de academie ales după publicarea primelor încălcări de etică înaintea alegerii sale dovedește că am ajuns mult prea departe. Un lucru este cert: plagiatul nu este o conspirație. Plagiatul este o faptă.
„Academia Română nu are nevoie de un președinte dovedit autor de scrieri plagiate!”
– Cum se explică totuși acest fenomen la un asemenea nivel?
– Pentru unii plagiatul este o cale. O cale de a ajunge acolo de unde ai voie să spui orice în apărarea ta împotriva evidențelor. O cale ca să ajungi acolo unde ai voie să insinuezi că ești o victimă. Cred că avem dreptul să nu renunțăm. Cred că am ajuns la punctul dureros. Cancerul nu poate fi stârpit nici cu dragoste, nici cu sloganuri, nici cu funcții înalte. Plagiatul are nevoie de incizie. Genomenul plagiatului are nevoie de o incizie precisă, rapidă, fără resentimente.
– Atunci unde este probitatea morală de care trebuie să dea dovadă forul academic?
Acum, o spunem direct: Academia Română nu are nevoie de un președinte dovedit autor de scrieri plagiate! Societatea are nevoie de acest exemplu bazat pe fapte și nu pe acuzații interpretabile. (…) Nu ne impresionează poziția de președinte al Academiei Române a domnului Ioan Aurel Pop, nu se poate vorbi de probitate morală pentru a ocupa această înaltă funcție. Acest lucru se va lăsa cu urmări.
-În indexul operelor plagiate figurează numeroase lucrări girate chiar de Academia Română, situație de care fosta conducere a forului avea cunoștință, dar nu a făcut nimic.
Dorin Isoc: Noi chiar am dat în judecată Academia Română, când la conducere era Ionel Vlad, și am câștigat procesul anul trecut. Este o decizie în care am cerut ca Academia Română să ia act de niște lucruri. Au fost niște lucrări pentru care Academia a dat premii. Noi am spus, atenție, aceste lucrări sunt plagiate. Am cerut retragerea premiilor. Nu au vrut să o facă. Pe linie administrativă, ni s-a răspuns că autorii au voie să facă ce vor cu operele lor. Deci, au refuzat să analizeze plagiatele. Au fost mai multe cazuri, printre care cel al rectorului UMF Carol Davila, Ioanel Sinescu. Așa că am atacat în instanță refuzul și am obținut câștig de cauză. Vrem ca lumea să vadă ce se întâmplă acolo. Am trimis Academiei mai multe scrisori deschise, în care am cerut să nu-i mai apere pe plagiatori.
Academia Română a acordat plagiatorilor până și burse, din bani europeni
– Este adevărat că ar fi fost lucrări plagiate, premiate cu bani europeni?
Dorin Isoc: Ne îngrijorează lipsa de reacție a Academiei legat de plagiat. Este de o gravitate criminală. Plagiatori în Academia Română au existat și înaintea lui Aurel Pop. Într-adevăr, Academia a avut proiecte de cercetare în care s-a plagiat, burse acordate din bani europeni unor plagiatori. OLAF a fost sesizat deja și în curând se va intra în procedură penală. S-au dat premii ale Academiei pe plagiate. Academia Română, în loc să apere principiul, apără plagiatorii. Și, mai nou, pune un președinte plagiator. Chestia cu CNSAS este nimic pe lângă asta. Noi avem probe, care sunt publice.
– Ce demersuri veți face pe lângă Academia Română în legătură cu președintele ales?
Dorin Isoc: Urmează acțiunea împotriva lui Ioan Aurel Pop. O să cerem Academiei Române să-l dea afară și vom acționa și în instanță. Noi l-am sesizat și pe Papa Francisc, care de anul trecut este membru de onoare al Academiei Române. Să vedem noi cum vor admite această situație membrii de onoare din străinătate. Papa va trebui să ia atitudine. Mai mult decât atât, vom cere Președinției să-i retragă lui Ioan Aurel Pop Steaua României, așa cum am cerut și în cazul Ecaterinei Andronescu, pentru încălcarea integrității academice. Vom merge până la capăt – retragerea tututor titlurilor onorifice. Atunci când a comis plagiatul a fist în cunoștință de cauză.
Scrisoare deschisă adresată membrilor Academiei Române
Faceţi din Academia Română farul integrităţii şi viitorului României!
Cluj‐Napoca la 28 martie 2018
Distinşi membrii ai Academiei Române,
Ca reprezentant al societăţii civile care şi‐a dedicat mai bine de zece ani promovării integrităţii academice şi descurajării plagiatului şi imposturii, găsim potrivit să ne adresăm Vouă în acest moment în care Academia are şansa de a intra în mod real în secolul XXI şi de a renunţa la tarele pe care vremuri cu ziduri înalte şi o tranziţie şovăielnică le‐au dovedit ca desuete sau revolute, cu şansa de a aborda o cale nouă, adecvată realităţii şi evoluţiei adaptate modernizării României.
Ne adresăm vouă ca personalităţi şi for de înţelepţi ai neamului şi vă invităm să vă aşezaţi în fruntea noastră în a promova, în mod corect şi perseverent, progresul căruia să‐i daţi valenţele umane şi morale care să‐i asigure validitatea şi viabilitatea.
Începeţi munca voastră de înnoire şi înainte aşezare prin adânca analiză a adevăratelor valori pe care Academia le are de promovat, a momentelor în care se impune ca vocea Academiei să fie for al înţelepciunii de care ţara are nevoie.
Începeţi munca voastră de înnoire prin primenire în faţa adevărului şi a imaginii pe care înălţimea unui astfel de for o presupune.
Spuneţi tuturor românilor că Academia Română pune integritatea la loc de cinste şi că impune această calitate tuturor lucrătorilor şi creatorilor ţării. Spuneţi tuturor românilor că Academia Română vede în plagiat şi în impostura academică o adevărată ameninţare prezentă şi viitoare a ţării.
Dovediţi apoi, ca pildă, că Academia Română poate fi prima instituţie a ţării în care integritatea să devină faptă, poate deveni exemplu pentru orice instituţie a ţării. Dovediţi apoi prin fapte că puteţi acţiona, spre apărarea demnităţii instituţiei, pentru a păstra integritatea în faţa oricăror manifestări individuale.
Faceţi în aşa fel încât vocea Academiei să devină o valoare a societăţii româneşti, un real reper care să se audă curat şi distinct în toate momentele în care înălţimea, puterea de sinteză, înţelepciunea se pot reuni în mod fericit în poziţii de referinţă între vocile active ale comunităţii.
Faceţi din alegerea preşedintelui Academiei un model de cum o instituţie majoră a statului român poate să‐şi folosească resursele interne pentru a se aşeza apoi pe poziţia corectă pe care societatea o aşteaptă.
Nu uitaţi niciodată că înaintea oricărei acţiuni stau principii înalte pe care forul le are de urmat şi promovat.
Aşteptăm de la voi, acum mai mult decât oricând, o alăturare fermă la principiile de integritate academică menite să stimuleze munca, valoarea şi devenirea pentru cei care înţeleg să pună înainte de toate competiţia cinstită şi corectă.
Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) din Cluj‐Napoca
Cetățeanul TV
În Telejurnalul de la ora 14 din data de dumniică 20 mai la TVR 1 Televiziunea română, a fost o știre în care era vorba despre un cercetptor român care ajutat de mari Centre de cercetare pe plan mondial lucrează la o cercetare, invenție al cărei obictiv este intuiția, utilizarea intuiției în afaceri.
Nu am auzit știrea decât la sfărșitul ei. Așa dori să îmi spuneți despre ce cercetător este vorba , cine este și unde lucrează., la adrsea de e-mai stefandumitrescu@yahoo.com Mulțumesc, o zi bună ! Vă aștept