Cunoscutul actor Florin Călinescu, care candidează la fotoliul de primar al Capitalei din partea Partidului Verde, a fost numit președinte al acestui partid „pe semnătura” secretarului general al formațiunii.
Accederea sa în fruntea verzilor s-a făcut prin încălcarea flagrantă a unei hotărâri judecătorești obținută de președintele legitim al partidului – suspendat abuziv din funcție, care interzicea schimbarea conducerii până ce judecătorii vor da o soluție definitivă în acest litigiu.
Asta se va întâmpla însă abia după alegeri, atunci când a fost stabilit termenul procesului!?! Până atunci, Florin Călinescu se luptă pentru Primăria Capitalei din postura de șef al verzilor.
CITEȘTE ȘI Nicușor Dan, obligat de judecători să plătească despăgubiri-record
Călinescu a intrat în partid pe ușa din dos
„Dacă vrei să schimbi ceva, nu o poți face prin scheciuri. Ca să schimbi ceva, trebuie să intri în arenă. Altfel, ești comentator, ești moderator, ești altceva”, declara Călinescu anul trecut într-un interviu pentru Paginademedia.ro. Numai că actorul a ales să intre în „arenă” pe ușa din dos, acuză contestatorii săi.
Partidul Verde este măcinat la vârf de un conflict intern, care a ajuns pe masa judecătorilor. Deși Tribunalul București a decis ca până la judecarea fondului Partidul Verde să nu aleagă o nouă conducere, Florin Călinescu a fost numit președintele formațiunii.
Modificarea organelor de conducere a fost consemnată în Registrul Partidelor, de la Tribunalul București, „pe răspunderea” secretarului general al formațiunii, Silviu Dumitru.
CITEȘTE ȘI Manevre la Judecătoria Buftea. Candidat la Primăria Otopeni, tras la mantinelă de judecători
„Lovitură de palat” la Partidul Verde
Totul a început în februarie 2019, când la congresul Partidului Verde a fost aleasă conducerea formațiunii – președinte Luminița Simoiu, președinte executiv Constantin Damov și secretar general Silviu Dumitru.
La scurtă vreme însă relațiile dintre președinte, pe de o parte și președintele executiv și secretarul general, de cealaltă parte, s-au deteriorat, din cauza unor diferente de opinie privind susținerea candidaturii unionistului George Simion la alegerile europarlamentare, potrivit surselor Cetățeanul.
Pentru a pune capăt acestor tensiuni, s-a convenit convocarea unui Consiliu Național al partidului.
Prin urmare, la 30 mai 2019 președintele Luminița Simoiu a emis un convocator pentru organizarea ședinței Consiliului Național în intervalul 15-16 iunie, la Sibiu.
Contestatorii săi au organizat însă o „lovitură de palat”, care ar putea inspira scenariul unui film, în care rolul principal ar putea fi atribuit actorului Florin Călinescu.
Tot la 30 mai 2019, președintele executiv Damov și secretarul general Dumitru au „clonat” convocatorul Luminiței Simoiu pentru aceeași dată, dar la o locație din București.
În timp ce Luminița Simoiu s-a prezentat la Sibiu, „puciștii” s-au adunat la București, unde au decis suspendarea sa din funcție și preluarea atribuțiilor sale de către echipa Damov-Dumitru. Totodată, s-a decis convocarea unui congres al Partidului Verde pentru data de 20 iulie 2019, la care să fie ales un nou președinte, în persoana lui Florin Călinescu.
Deciziile „puciștilor”, atacate în instanță
Președintele PV, Luminița Simoiu, a contestat în instanță deciziile luate de Consiliul Național convocat de Constantin Damov și Silviu Dumitru în afara prevederilor statutare (convocarea Consiliului Național se face la inițiativa președintelui ales). Tribunalul București urmează să analizeze cazul abia pe 29 septembrie 2020, adică imediat după alegeri.
Pentru că organizarea congresului era iminentă, Simoiu a cerut în instanță, în același timp, emiterea unei Ordonanțe Președințiale, care să blocheze orice fel de altă acțiune până când instanța se va pronunța pe fond.
Judecători: „Luminița Simoiu are calitatea de președinte al Partidului Verde, dobândită în mod legal”
Instanța a stabilit că acțiunea intentată de președintele PV Luminița Simoiu este pe deplin justificată.
„Tribunalul reține că reclamanta justifică promovarea prezentei ordonanțe președințiale în vederea prevenirii unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara de vreme ce are calitatea de președinte al Partidului Verde, dobândită în mod legal, iar prin hotărârile atacate pentru nelegalitatea intrinsecă (…) se numără și hotărârea (n.r. Consiliului Național al PV) de suspendare a atribuțiilor sale de președinte, preluarea acestor atribuții de către unul dintre pârâți, precum și convocarea unui nou congres extraordinar al partidului cu scopul evident de a o înlătura pe reclamantă din funcție. (…) De asemenea, tribunalul mai reține că aparența de drept este în favoarea reclamantei, ținând seama de prevederile art. 33 din Statut care dispun în sensul că organele de conducere ale partidului se vor putea întruni în mod valabil numai dacă sunt convocate și de președintele partidului”, au constatat judecătorii.
Instanța decis ca „puciștii” să nu organizeze niciun congres pentru schimbarea din funcție a președintelui legal ales până ce litigiul nu va fi judecat pe fond.
Secretarul Partidului Verde nu recunoaște instanța Tribunalului București
„Pata de culoare” a procesului tranșat rapid de judecători a fost secretarul general al Partidului Verde, Silviu Dumitru. El a avut o strategie „originală” de apărare.
Dumitru a cerut respingerea acțiunii pe motiv că Tribunalul București (instanța care gestionează Registrul Partidelor) „nu are competență pentru soluționarea diferendelor între membrii unui partid politic”.
Mai mult, Dumitru a susținut că „instanțele judecătorești nu au competența de a cenzura hotărârile organelor partidelor”.
În replică, instanța a atras atenția că se pot supune jurisdicției instanței de judecată hotărârile adoptate de partide – ca organe asociative, sub aspectul legalității lor, în ceea ce privește, în principal, respectarea cerințelor legale și statutare referitoare la convocare, cvorum, modalitatea de vot.
„Argumentul pârâților în sensul că în Legea partidelor nu sunt prevederi exprese în sensul că un membru al partidului ar putea să solicite în justiție anularea unui hotărâri adoptate, sub auspicii nelegale, de un organ de conducere al partidului nu este unul valid. Dreptul de acces la justiție este unul garantat de Constituție. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”, a arătat instanța.
Hotărârea instanței de judecată, sfidată de sforarii Partidului Verde
„Obligă pârâții să sisteze orice demers în vederea convocării pentru data de 20.07.2019 a unui Congres Extraordinar al Partidului Verde, precum și orice demers pentru organizarea sau reorganizarea formațiunii politice până la soluționarea în mod definitiv a litigiului ce face obiectul dosarului 19426/3/2019”, a decis Tribunalul București.
Cu toate acestea, președintele executiv Constantin Damov și secretarul general Silviu Dumitru au sfidat hotărârea instanței și au organizat congresul extraordinar la 20 iulie 2019, la care Florin Călinescu a fost ales președintele partidului!?!
La același congres a fost confirmată decizia Consiliului Național „clonat” din 15 iunie 2019 de suspendare din funcție a președintelui Luminița Simoiu. Așadar, Partidul Verde se află într-o situație cel puțin bizară: are un președinte suspendat și un președinte în funcție (ales cu încălcarea unei hotârâri judecătorești).
„Domnul Călinescu putea să dea dovadă de un gest de eleganță și să discute și cu mine, dar nu a făcut-o. Am apelat la instanță, care a hotărât să nu se organizeze niciun congres pentru modificarea statului partidului sau schimbarea conducerii până la judecarea pe fond a acestui caz. Eu sunt președintele Partidului Verde confirmat de instanță. Evident, hotărârea judecătorească nu a fost respectată. Domnul Florin Călinescu este actor și joacă rolul de președinte. Nu are această calitate, pentru că ordonanța președințială a interzis organizarea congresului”, a declarat, pentru ziarul Cetățeanul, Luminița Simoiu.
Înscrierea lui Florin Călinescu în Registrul Partidelor, „pe cuvântul” lui Silviu Dumitru
După congres, secretarul general al PV Silviu Dumitru a făcut demersuri la Registrul Partidelor pentru a opera modificările aduse structurilor de conducere – alegerea lui Florin Călinescu în funcția de președinte.
Până ce instanța Tribunalului București face verificări, care pot dura luni de zile, în în Registrul Partidelor au fost consemnate provizoriu acele modificări, pe „propria răspundere” a secretarului general.
„Subsemnatul Dumitru Silviu, secretar general și împuternicit al PV, declar pe proprie răspundere și cunoscând prevederile legii privind falsul în declarații…”, este asumarea răspunderii secretarului general al Partidului Verde care l-ar putea aduce în fața procurorilor pentru fals în declarații.
Florin Călinescu: „Dacă mă inviți la ziua ta și aflu că de fapt nu era ziua ta, eu ce să fac acum?”
Contactat de ziarul Cetățeanul, Florin Călinescu a tratat cu umorul său caracteristic situația Partidului Verde. El susține că este adevăratul președinte la partidului.
„Nu am cunoștință de nicio hotărâre judecătorească, dar puteți vedea în Registrul Partidelor, la poziția 38, cine este președintele Partidului Verde. Eu știu că sunt președinte ales. Stimate coleg, nu știu cine este doamna, nu știu la ce faceți referire. Eu am fost la un congres anul trecut, au fost 38 de filiale, nu a depus nimeni nicio contestație, să fie sănătoși! Nu eu am organizat congresul, eu am fost doar invitat. Eu m-am dus cu tramvaiul în sala cutare, nu mi-a interzis nimeni să intru acolo. Au ridicat mâinile… Acum, să mă ierte Dumnezeu, dacă mă inviți la ziua ta și aflu că, de fapt, nu era ziua ta, eu ce să fac acum? Mănânc și eu, beau o bere și plec acasă”, a explicat Florin Călinescu.
Ca să fie mai convingător „colegul” Florin Călinescu a folosit o comparație plastică: „M-am mutat într-un apartament și cineva mă întreabă dacă știu ce s-a întâmplat în el acum un an. Nu știu! Eu știu că mi-a plăcut și l-am cumpărat”.
Replica Partidului Verde
Șefii Partidului Verde au luat poziție față de dezvăluirile presei, arătând că schimbările făcute la vârful partidului s-au făcut legal.
„Congresul Partidului Verde din 20.07.2019 a fost convocat și organizat, iar hotărârile au fost adoptate prin votul delegaților organizațiilor județene, conform prevederilor statutare. Dosarul privind acest congres a fost supus controlului juridic al Tribunalului București care a înregistrat mențiunile privind conducerea Partidului Verde, respectiv alegerea președintelui Florin Călinescu și componența Biroului de conducere la nivel național, la data de 13.08.2019”, se arată într-un comunicat al Partidului Verde.
Cetățeanul TV