Unul dintre principalele obiectiv pentru care Vladimir Putin susține că Rusia a invadat Ucraina ar fi de-nazificarea puterii de la Kiev.
Ținta numărul 1 a Armatei Federației Ruse este neutralizarea președintelui Volodîmîr Zelenski, născut într-o familie de evrei ucraineni. Deci, curat nazist, tovarășe Putin!
Dictatorul de la Kremlin pregătește de ani buni refacerea URSS, invadarea fiind un episod din acest scenariu, îndoctrinându-i pe ruși cu falsul istoric că URSS a avut rolul principal în înfrângerea Germaniei hitleriste, nu SUA.
Bineînțeles că rușilor nu li se mai amintește de Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la Moscova pe 23 august 1939, prin care Hitler și Stalin, ca doi prieteni ieșiți la tâlhărit la drumul mare, şi-au împărţit Europa.
Polonia a fost împărțită între cei doi dictatori-criminali.
Tot ca o consecință a Pactul Ribbentrop-Molotov, Basarabia și nordul Bucovinei au fost furate României de bolșevici.
Armata Roșie și cea a lui Hitler s-au întâlnit la Brest – Litovsk, unde au sărbătorit împărțirea Poloniei, pe 22 septembie 1939, printr-o Parada militară comună.
Soldaţii sovietici și cei naziști dădeau mâna şi făceau schimb de ţigări după ce sfâşiaseră Polonia.
Generalul neamț Heinz Guderian se saluta şi primea această ciudată paradă alături generalul rus Semion Moiseevici Krivoşein.
Sovieticii salutau steagul cu svastică, iar arcul de triumf al paradei reunea secera şi ciocanul cu svastica.
Probabil că sovieticii nu au făcut fotografii la Brest-Litovsk pe 22 septembrie 1939 – sau dacă au făcut, atunci fotograful a murit prin cine ştie ce lagăr iar imaginile au fost distruse, scrie historice.ro.
Marea Britanie – inamicul comun
După ce Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939, generalul Heinz Guderian a ajuns pe 17 septembrie la Brest Litovsk, dincolo de linia de demarcaţie de pe râul Bug.
Guderian a aşteptat acolososirea sovieticilor, care au ajuns la Brest pe 22 septembrie sub comanda generalului Semion Moiseevici Krivoşein.
Cei doi generali au căzut de acord pentru desfăşurarea unei parade comune în oraşul Brest, care a început la orele 16:00. Krivoşein a exprimat în timpul discuţiilor speranţa că Germania nazistă şi Uniunea Sovietică vor reuşi să înfrângă inamicul comun – respectiv imperialista Mare Britanie.
Cetățeanul TV