Ministerul Educației îl protejează cu dinții pe Eugen Popescu, directorul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi, acuzat că a obținut ilegal diploma de studii universitare care îi permite să ocupe funția de demnitate publică. Procedând astfel, ministerul condus de Ecaterina Andronescu devine complice la aceste fapte.
* complice = care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile (Sursa – DEX 20090
Ecaterina Andronescu nu semnează anularea diplomei
Surse din cadrul Ministerului Educației ne-au informat că ministrul Ecaterina Andronescu are acum toate dovezile că Institutul Eudoxiu Hurmuzachi, din subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, este condus ilegal de Eugen Popescu, din cauză că diploma de studii superioare a acestuia nu ar fi legală.
Potrivit surselor noastre, Eugen Popescu a echivalat o diplomă din 1995 de la o școală de formare profesională din Canada (Collège des médecines douces du Québec) într-o diplomă de studii universitare de lungă durată la Universitatea de stat din Oradea, eliberată în iulie 2000. Urmare a dezvăluirii acestor fapte, lui Eugen Popescu i se spune, chiar și pe holurile instituției pe care o conduce, „alchimistul de la Hurmuzachi”.
Deși presa a dezvăluit situația de mai bine de patru luni, iar raportul corpului de control al Ministerului Educației a confirmat, spun sursele, dezvăluirile Cetățeanul.net, că diploma lui Eugen Popescu a fost emisă ilegal (deoarece „studiile” efectuate de acesta în Canada nu sunt recunoscute în România și, mai mult, Collège des médecines douces du Québec nu este institutuție de învățământ superior) Ecaterina Andronescu a declarat că nu va semna raportul până nu va avea un răspuns oficial de la Ministerul Educației din Quebec care să confirme cele de mai sus. „În momentul în care decizi să anulezi studiile unui om este o chestiune foarte serioasă și foarte gravă. Eu nu pot să fac lucrul acesta decât în condițiile în care am o decizie de la statul canadian că acea școală nu există și nu poate fi recunoscută (de studii superioare – n.r.)”, a spus Ecaterina Andronescu în emisiunea lui Tudor Barbu din data de 1 aprilie 2019 (ascultați începând cu minutul 29).
Dealtfel Ecaterina Andronescu a trimis adresa în Canada pe 12 martie 2019 și ar părea cel puțin ciudat că nu a primit răspuns până acum (Cetățeanul.net a primit în 24 de ore de la Ministerul Educației din Quebec, confirmarea că Eugen Popescu nu a efectuat studii superioare în Canada!).
Surse din Ministerul Educației ne-au informat că răspunsul din Canada a venit între timp, dar că Ecaterina Andronescu refuză în continuare să semneze raportul de control și în consecință să anuleze diploma lui Eugen Popescu și să sesizeze organele de cercetare penală.
Ecaterina Andronescu nu a comentat încă informația.
Raportul de control, concluzii devastatoare pentru Eugen Popescu
Surse apropiate Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) au precizat pentru „Cetățeanul” că concluziile raportului sunt devastatoare pentru Directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”.
Potrivit acelorași surse, Corpul de control al Ministerului Educație a stabilit că a fost încălcat grav Ordinul nr. 5124/1999 privind examenul de finalizare a studiilor în învățământul superior de scurtă și lungă durată.
Potrivit actului normativ, „Examenele de absolvire/de licență/de diplomă se organizează numai de instituțiile de învățământ superior acreditate în condițiile legii și numai pentru specializările acreditate de Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare (C.N.E.A.A.). Aceste examene se organizează și se desfășoară potrivit prezentelor criterii generale și metodologiei elaborate de senatele universitare ale instituțiilor respective”.
Or, Ecaterina Andronescu a confirmat pentru Cetățeanul.net, că instituția din Quebec la care „a absolvit” Eugen Popescu nu desfășura cursuri recunoscute de CNRED.
Colegiul din Quebec, școală de formare profesională
Oficial, Eugen Popescu prezintă o diplomă de licențiat în kinetoterapie la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Oradea (universitatea de stat). În realitate Universitatea din Oradea i-a eliberat diploma după ce i-a echivalat studiile efectuate la Colegiul de Medicină Tradițională din Quebec.
Surse din cadrul Ministerului Educației ne-au dezvăluit, așa cum arătam mai sus, că așa-zisul colegiu de medicină tradiționalistă nu figurează între instituțiile de învățământ superior acreditate sau recunoscute de către Ministerul Educației din România, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED). Numai această instituție poate recunoaște automat actele de studii obținute la universități din UE și universități de prestigiu din alte state sau poate cere susținerea de examene de diferenţă sau alte măsuri compensatorii.
Ministerul Educației din Canada confirmă impostura universitară
Or, colegiul de medicină tradiționalistă absolvit de Eugen Popescu nu este nici măcar recunoscut ca instituție de studii superioare, fapt înscris chiar pe pagina de Internet a acesteia: „Educația oferită de Colegiu este certificată de către Departamentul Dezvoltării Resurselor Umane drept formare profesională (…) nu reprezintă o recunoaștere la nivel legal din partea Departamentului de Educație sau din partea Biroului Profesiilor din Québec”.
Ministerul Educației din Canada, regiunea Quebec, a informat ziarul „Cetățeanul” că, la ora actuală, specializarea de medicină tradițională nu este în oferta educațională a niciunei unități de învățământ superior acreditate din Canada.
Obținerea ilegală a unei diplome de studii este infracțiune, la fel și folosirea ei pentru a accede într-o funcție publică. Or, nimeni din Ministerul Educației și nici din Ministerul pentru Românii de Pretutindeni nu a sesizat până acum Parchetul cu privire la suspiciunea producerii unei infracțiuni.
Întrebări pentru ministrul educației
1. Vă rugăm să ne comunicați dacă ați semnat Raportul de control cu privire la diploma de studii a domnului Eugen Popescu și dacă da, ce măsuri ați luat pentru rezolvarea legală a situației în care o persoană conduce un institut al Statului român pe baza unui document obținut ilegal?
2. Dacă nu ați semnat raportul, vă rugăm să ne comunicați care este motivul pentru care nu o faceți și care este justificarea legală pentru care întârziați rezolvarea unei fapte care poate avea conotații penale?
Opinăm că, în acest caz, tergiversarea ministerului condus de Dvs. de a instrumenta un raport prezentat de structurile specializate ale ministerului educației naționale (corpul de control și CNRED), provoacă prejudicii, nu doar de imagine, în formă continuată.
3. De aceea pentru o bună informare a publicului într un caz de încălcare a legii vă rugăm să ne transmiteți răspunsul Ministerului Educației din Quebec și proiectul de raport pe care întârziați să-l semnați. Toate acestea ne sunt necesare pentru a cere un punct de vedere documentat al Comisiilor de învățământ din Camera Deputaților și Senat.
4. Vă rugăm să ne comunicați dacă ați sesizat organele de cercetare penală, așa cum aveați obligația legală să o faceți, la simpla suspiciune legitimă privind comiterea unei fapte de natură penală.
Eugen Popescu nu a răspuns solicitărilor noastre repetate de a purta un dialog cu privire la faptele care i se impută.
Scandalos! Diplome ilegale la Colegiul Național de Apărare pentru „alchimistul de la Hurmuzachi”
Cetățeanul TV