Diplome de studii ilegale. Eugen Popescu, „alchimistul” de la Hurmuzachi. UPDATE Reacția Ecaterinei Andronescu

Alchimistul de la Hurmuzachi, Diplome de studii ilegale

UPDATE Ministrul educației, Ecaterina Andronescu a reacționat, în exclusivitate pentru Cetățeanul.net. Citiți mai jos reacția ministrului!

Diplome de studii ilegale. I se spune, mai nou, „Alchimistul” și este directorul general al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi din subordinea Ministerului Românilor de Pretutindeni. Porecla și-a căpătat-o după ce a „transformat” o diplomă de școală profesională din Canada într-una de studii universitare în România (Universitatea din Oradea). Mai ceva ca transmutarea metalelor în aur!

Cu diploma astfel „prelucrată”, Eugen Popescu a căpătat funcții și demnități înalte în aparatul de stat român, ba a mai și ajuns să predea cursuri la Colegiul de Apărare, pe care l-a absolvit dealtfel într-un mod cu totul „original” (aspect asupra căruia vom reveni)

Ministerul Educației a aflat despre impostură, dar raportul de control zace pe biroul Ecaterinei Andronescu. Cum actualul ministru a mai fost acuzat în trecut că a tergiversat și alte anchete privind diplomele false de la aceeași Universitate din Oradea, solicităm oficial intervenția procurorilor.

Notă! Eugen Popescu a evitat, timp de două săptămâni, o întâlnire cu reporterii Cetățeanul. Totodată el a omis să răspundă la mai multe întrebări ce i-au fost adresate.

Universitatea din Oradea a eliberat o diplomă penală

În culisele guvernării mocnește un scandal care riscă să dea foc cel puțin la două ministere: cel al Educației și cel al românilor de pretutindeni. Directorul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”, Eugen Popescu, este acuzat că a echivalat o diplomă din 1995 de la o școală de formare profesională din Canada (Collège des médecines douces du Québec) într-o diplomă de studii universitare de lungă durată la Universitatea de stat din Oradea, eliberată în iulie 2000.

Diplome de studii ilegale
Universitatea din Oradea a transformat studiile profesionale în studii universitare de lungă durată

Potrivit legii, funcția de director general al institutului, aflat într-o vreme și în subordinea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), nu poate fi ocupată decât de o persoană cu studii superioare!

Oficial, Eugen Popescu prezintă o diplomă de licențiat în kinetoterapie la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Oradea (universitatea de stat). În realitate Universitatea din Oradea i-a eliberat diploma după ce i-a echivalat studiile efectuate la o școală profesională din Canada.

Diplome de studii ilegale. Fără foaie matricolă

Cetățeanul.net a solicitat oficial Universității din Oradea lămuriri cu privire la perioada anilor de studiu efectuați de Eugen Tiberiu Popescu și o copie de pe foaia matricolă a acestuia. În răspunsul oficial al Universității se menționează că Eugen Popescu nu a efectuat studiile la Universitatea din Oradea și că Universitatea nu este în posesia foii matricole, având în vedere că studiile au fost efectuate la Colegiul de Medicind Tradițională din Quebec. Ciudat și ilegal!

Diplome de studii ilegale
Universitatea din Oradea recunoaste că Eugen Popescu nu a urmat studiile la Oradea, în contradicție cu ceea ce scrie pe diploma de licență eliberată „absolvent al Universității din Oradea”

Ciudat, având în vedere că pe diploma lui Popescu scrie „Diploma este însoțită de FOAIA MATRICOLĂ”. Ilegal, deoarece legislația în vigoare la acea dată (Ordinul ministrului educației 5124/1999) obliga ca diplomele să fie însoțite de „foaia matricolă eliberată de instituţia de învăţământ superior absolvită (art 24).

La rândul său, Eugen Popescu ne-a confirmat că a efectuat studiile la un colegiu din Canada, nu la Universitatea de stat care i-a eliberat diploma.

Am absolvit cursurile Alternative Medicine College of Canada (Collège des médecines douces du Québec), obținând diploma în “Anatomie, Physio-Pathologie, Naturologie, Phyto-Energetique, Bio-Energetique, Homeopathie”. La revenirea în țară, am înaintat Universității din Oradea, în vederea echivalării studiilor conform procedurii legale, toate documentele obținute ca urmare a absolvirii instituției de învățământ din Canada (…) În urma analizei acestor documente de către persoanele abilitate din cadrul Universității din Oradea (rector, sef de catedră etc.), precum și de către compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Educației Naționale, s-a concluzionat că “curriculum-ul parcurs acoperă paleta disciplinelor din planul de învățământ al secțiilor noastre de Kinetoterapie“, ne-a comunicat Eugen Popescu.

Colegiul din Quebec, școală de formare profesională

Surse din cadrul Ministerului Educației ne-au dezvăluit însă că așa-zisul colegiu de medicină tradiționalistă nu figurează între instituțiile de învățământ superior acreditate sau recunoscute de către Ministerul Educației din România, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED). Numai această instituție poate recunoaște automat actele de studii obținute la universități din UE și universități de prestigiu din alte state sau poate cere susținerea de examene de diferenţă sau alte măsuri compensatorii.

Or colegiul de medicină tradiționalistă absolvit de Eugen Popescu nu este nici măcar recunoscut ca instituție de studii superioare, fapt înscris chiar pe pagina de Internet a acesteia: „Educația oferită de Colegiu este certificată de către Departamentul Dezvoltării Resurselor Umane drept formare profesională (…) nu reprezintă o recunoaștere la nivel legal din partea Departamentului de Educație sau din partea Biroului Profesiilor din Québec. 

Diplome de studii ilegale
Pagina oficială a colegiului din Quebec certifică că instituția oferă cursuri de formare profesională, nu de studii universitare

Aceeași pagină avertizează că și la nivelul asociațiilor profesionale ar putea fi nevoie de examene teoretice și practice pentru a deveni membru: „Educația oferită la Colegiu este recunoscută internațional de către numeroase asociații. Studenții noștri nu ar trebui să întâmpine probleme în căutarea și în aderarea la o asociație în Franța, în Canada sau în SUA. Fiți conștienți de faptul că unele dintre aceste asociații vă pot cere să dați un examen teoretic și unul practic pentru a deveni membru”.

Cum s-a putut ca o Universitate de stat din România să echivaleze o diplomă de școală de formare profesională cu studiile universitare de lungă durată este un mister pe care îl pot soluționa doar instituțiile abilitate ale statului!

UPDATE Ecaterina Andronescu reacționează

În timpul investigației noastre, mai multe organe de control ale statului (Corpul de control al Ministerului Educației, Curtea de Conturi și chiar Corpul de Control al Guvernului) au luat la puricat, ne-au spus surse din instituție, diploma de studii a lui Eugen Popescu. Aceleași surse ne-au spus că CNRED a comunicat (nici nu se putea altfel!) că așa-zisul colegiu de medicină tradiționalistă nu figurează printre instituțiile de învățământ superior recunoscute în România.

Diplome de studii ilegale
Ecaterina Andronescu anunță că nu va ezita să aplice legea

Diplome de studii ilegale. Raportul care probează impostura studiilor așa-zis superioare ale lui Popescu a încremenit însă pe masa Ecaterinei Andronescu. „Vreau să trimit și în Canada o adresă prin care să aflăm mai multe despre acest colegiu”, ne-a spus Ecaterina Andronescu.

Argumentuil este hilar, susțin surse juridice – din moment ce diploma de studii eliberată de Colegiul din Quebec nu este recunoscută de CNRED nu puteau fi echivalate studiile legal. Punct!

UPDATE Ministrul educației, Ecaterina Andronescu a reacționat, în exclusivitate pentru Cetățeanul.net. Ea ne-a spus că va solicita anularea diplomei de studii a lui Eugen Popescu deîndată ce va avea certitudinea că a fost obținută ilegal. „Aștept răspunsul oficial al Ministerului Educației din Canada, după care voi proceda în consecință. Nu voi avea nicio ezitare”, a declarat ministrul.

Diplome de studii ilegale. Nici Eugen Popescu nu a putut să ne facă dovada că instituția de învățământ din Canada este recunoscută în România de CNRED, ca instituție de studii superioare.

Popescu a omis să ne răspundă la această întrebare punctuală. Când am revenit cu întrebările, ne-a răspuns că este ocupat cu un control al Curții de Conturi. Precizăm că Eugen Popescu a evitat să accepte o întâlnire pe această temă cu reporterii „Cetățeanul”, deși aceasta i-a fost solicitată de mai bine de două săptămâni.

Colegiul ”echivalat” în România nu e recunoscut de Ministerul Educației din Canada

Dovada că Ecaterina Andronescu aleargă după cai verzi în loc să soluționeze impostura lui Popescu vine chiar dintr-o adresă semnată de directorul de comunicare al Ministerului Educației și Învățământului Superior din Canada: „ informăm ca la ora actuală, specializarea în medicină tradițională nu este oferită de nicio instituție de învățământ privat care să dețină acreditarea ministerului. Instituțiile private care oferă o astfel de specializare nu sunt recunoscute de Minister (…) O specializare urmată într-o astfel de instituție nu beneficiază de niciun statut oficial în concordanță cu regulile Ministerului sus menționat, iar rezultatele obtinute nu sint raportate către noi. In plus diplomele eliberate intr-un astfel de Institut nu au statut oficial”.

Diplome de studii ilegale
Dominique Désormeaux, directorul de comunicare al Ministerului Educatiei din Canada, confirmă că nicio instituție de medicină tradiționalistă nu este recunoscută de minister

Date fiind cele de mai sus, Cetățeanul solicită demiterea lui Eugen Popescu din funcția de director general al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi și demararea unei anchete penale care să verifice modul în care Universitatea din Oradea a eliberat diploma care i-a permis lui Eugen Popescu să ocupe funcția de la „Eudoxiu Hurmuzachi” (și nu numai) fără drept!

9 COMENTARII

  1. Un articol la comanda. Se vede de la o posta. Este ciudat cum este posibil ca un document care continue date personale (asa-zisa diploma postata de dvs.) sa fie postat pe un site public fara acordul celui care detine acest document. Cat despre subiect este o facatura marca preotului mason Nicolae Branzea (!), director adjunct la IEH, un individ care a sifonat bugetul IEH ani de zile, bani publici bagati in propriul buzunar prin proiecte clientelare, ani de zile. Acest institut a avut cea mai corecta si bogata activitate in mandatul lui Eugen Popescu, un profesionist in domeniul romanilor de pretutindeni si care permanent a militatat pentru drepturile romanilor din comunitatile istorice (asa cum prevede HG-ul institutiei). Pentru Branzea insa acesti romani sunt romani de mana a doua. Faceti mai bine o ancheta despre mismasurile si ilegalitatile comise de Nicolae Branzea la IEH si apoi vedeti daca mai acceptati sumele acestuia pentru subiecte de nimic ca cel de mai sus. Pacat ca presa de astazi se coboara la mintea unor infractori… si uita de menirea ei esentiala.

    • La toate articolele care s-au scris despre acest infractor , apare camarila lui și o baga p-asta cu “Brinzea e mason” … dacă e mason , care e problema voastră??? A fi mason e un lucru foarte bun! Pe când infractorul de Popescu , pe o diploma de licența, obținută ilegal , a mâncat banii statului pe funcții de conducere timp de 20 de ani ! Bani, pe care ii va da înapoi cu siguranța! Deci mai bine mason decât infractor .
      “Brinzea a sifonat banii instituției” … dacă spui asta înseamnă ca ești unul din detașații aduși de Popescu in acea instituție … și ști ca de 5 ani sub conducerea lui Brinzea , după toate controalele Curții de conturi , nu i s-au imputat nici măcar un leu ; pe când infractorul de Popescu a trimis in 6 luni de zile peste 15000€ , bani in plic către 4 asociații , cu parandărăt … actele vorbesc , DNA UL … va dovedi !
      Eugen Tiberiu Popescu , a sifonat bani de la Departamentul pentru Romanii de pretutindeni , prin fundația pe care o conduce , el fiind la momentul sifonarii banilor , angajat pe funcție de conducere in acel departament …. suma : 2000000 euro … actele vorbesc. !
      Pai dacă Popescu a fost toată viața un infractor , care a supt de la stat pe toate părțile in mod ilegal , cum putea sa își termine cariera de “mare luptător” pt romanii din afara , decât tot ca un infractor …. locul lui e la Jilava … și acolo va ajunge … bine-nțeles … nu singur!!! :)

  2. Domnule Antohe, faceti bresla jurnalistilor de rusine!!! Zice bine omul, diploma postata pe site contine date personale (anul si locul nasterii de ex.)… Si v-a dat Popescu diploma??? Un document personal. Oare ce ar zice Politia? Cum va antepronuntati??? Faceti, dom’le, anchete jurnalistice despre romanii din Ucraina, despre aia din Timoc, despre lucruri serioase!

  3. S-a dovedit clar ca este un impostor!! Sa se ocupe procurorii de el! Marius ăsta care scrie la comanda lui Popescu, încearcă și el sa deturneze subiectul. Ce-a facut notabil impostorul ăsta?? In afara de faptul că a ocupat printr-un fals funcții publice și a sifonat bani publici către buzunarul propriu prin pseudofundatia aia a lui?? Oare de ce este anchetat impostorul ăsta de OLAF? Pentru ca a deturnat fonduri europene!!! Ăștia care îi tot luati apărarea, e clar ca fie sunteti trup și suflet Popescu, fie v-a picat și vouă ceva de papat de la impostorul ăsta!! Procurorii sa se autorizeze și apoi să vedem apoi daca le faceti si lor vreo scrisoare deschisă :))
    Felicitări domnule Cătălin Antohe pentru aceasta demascare și pentru activitate! Mult succes in continuare in povestea cu impostorul ăsta!

  4. Sunt curios ce a facut notabil impostorul asta, ca prea e laudat de trepadusii lui care vad ca se asociaza cu un asemenea impostor.. Care este `corecta si bogata activitate in mandatul lui Eugen Popescu`?? corecta?? Omu` are diploma falsa si tu, domnu` `marius` vorbesti de corectitudine? Tupeu, nu gluma?! Vorbesti de ilegalitati? Cine a facut ilegalitati sa obtina o diploma de licenta si sa ocupe functii publice atatia ani? Raspuns: domnu` Popescu, da, chiar el!! Ce usor e sa acuzi pe altii, fara dovezi si sa deturnezi subiectul pe piste false (doar de, vorbim de diplome false, e normal sa punem oamenii si pe piste false, ca sa isi mai ia lumea ochii de la `alchimist`). Acest domn Popescu nu are nici macar demnitatea sa isi dea demisia. Asemenea acuzatii ar fi trebuit sa il determine sa isi dea demisia, pentru ca se pare ca nu a raspuns intrebarilor jurnalistului, pentru ca nu are cu ce, iar asemenea acuzatii nu apareau din senin, ci uite au aparut ca urmare a unor investigatii din partea unui jurnalist, care isi asuma ceea ce publica. Cred ca voi cei care scrieti la comanda lui Popescu aceste aberatii, faceti `terapie` cu el, ca prea v-a spalat creierii!

  5. Domnul Popescu cu domnu secretar de stat Victor Alexeev iau banii de la IEH pentru campanie electorală , mai mult domnu Popescu Eugen este impostor iar cei cățeii iau apărare lui primesc bani de la IEH . Oameni buni mai grav este ca acest om distruge relația României cu Israel și unele tari ale Europei . A despărțit familii , fosta sotie a lui Popescu va poate spune câte crime are omul acesta pe mâna .

  6. Eugen Popescu se plânge la toți ca are cancer și el nu are nimic , asta doar pentru a-și păstra funcția . Am inteles ca sa făcut o plângere la DNA PE VICTOR ALEEXEV ȘI EUGEN POPESCU , victoras pleci in cătușe alături de Popescu si iulia modica care ia bani de la institut sași cumpere rochii , dar și securiști de pe
    La ga Popescu . Va fi ultima epoca a lui Popescu și Victor Alexeev in romania .

LĂSAȚI UN MESAJ

*