Ce facem dacă primim acte pentru executarea silită? Cum solicităm anularea executării silite? Sunt întrebări la care încercăm să răspundem pentru cititori cu ajutorul specialiștilor.
Deși subiectul este unul extrem de cuprinzător și cumva intercalează subiectul executării silite „civile” și subiectul executării silite „fiscale”, le vom analiza pe amândouă, în ideea în care scopul este același – creditorul vrea să își recupereze o sumă de bani și nu contează dacă se numește stat sau particular.
CITEȘTE ȘI Totul despre legea dării în plată. Cum poți scăpa de datorii
Executarea silită. Termenul de contestație de 15 zile, atacat la CCR
În situația în care primiți acte prin care vă este adus la cunoștință că s-a demarat o executare silită împotriva dumneavoastră cel mai important lucru de știut este că termenul pentru a formula o contestație la executarea silită este de 15 zile din momentul în care se primesc actele de executare.
„Deși termenul de 15 zile este deja reglementat de o bună perioadă în Codul de procedură civilă, asta nu ne-a împiedicat să redactăm și să sesizăm Curtea Constituțională cu o excepție în atare sens, nouă cel puțin parându-ni-se că este un termen neconstituțional. De asemenea, începând cu anul 2020 chiar luna feburarie, CJUE a pronunțat o decizie extrem de interesantă, prin care a stabilit că se poate formula o contestație la executarea silită chiar și peste termenul de 15 zile, dacă este pus în executare silită un contract cu banca și dacă debitorul contestă clauzele posibil abuzive ale contractului”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, specialist în Executare Silită, Drepturile Omului și Procedură Judiciară.
Executarea silită. La ce trebuie să fie atenți debitorii?
Un lucru principal atunci când sunteți executat silit este să verificați modul în care s-a încuviințat executarea silită împotriva dumneavoastră, și anume dacă s-a încuviințat o executare asupra veniturilor salariale sau dacă încuviințarea s-a făcut sub toate formele, situație în care vorbim de o executare imobiliară.
Dacă în încheierea de încuviințarea nu este specificat modul concret de executare atunci întreagă executare este lovită de nulitate absolută.
Executarea silită. Ce fac dacă sunt executat silit pe casă?
În primul rând trebuie să căutăm să găsim o variantă de pentru încetarea executării silite.
Adrian Cuculis: „În oricare dintre cazuri sau dacă apar alte elemente ce pot fi considerate ilegale pe parcursul executării silite, trebuie depusă contestație la executare în termenul legal, însă în cazul unei executari imobiliare trebuie formulată și o cerere de suspendare provizorie până la soluționarea contestației la executare pentru a nu fi scos imobilul dumneavoastră la vânzare”.
Instanța se va pronunță asupra cererii de suspendare provizorie în urma achitării unei cauțiuni.
Ce arme avem împotriva executării silite?
Nu de puține ori executarea silită împotriva dumneavoastră este demarată după foarte mulți ani de la ultima plată pe care ați efectuat-o, situație în care datoria ce se impută este prescrisă. Asta înseamnă că încetarea executării silite ar trebui să intervină.
„Trebuie să verificați dacă au trecut mai mult de 3 ani de la ultima plată efectuată până la momentul în care primiți actele de executare. Dacă această perioadă este împlinită sau depășită, atunci datoria este prescrisă, însă trebuie să acționați în acest sens deoarece prescripția nu operează de drept și dacă este depășit termenul legal prescripția nu se mai poate invoca”, explică expertul.
Există și situații în care se face excepție de la regulă, însă aceste situații trebuie dovedite foarte bine în instanță. Câștigați procesul și câștigați și întoarcerea executării silite.
Este vorba despre situația în care debitorul, din motive întemeiate, nu a putut să ia la cunoștință de primirea acestor documente, situație în care acesta poate depune contestația la executare în termen de 15 zile de la momentul în care ia la cunoștință de aceste documente, solicitând instanței de judecată repunerea în termenul legal de a formula o contestație la executare.
Ce putem invoca dacă am pierdut termenul de contestație la executare?
Vom da câteva exemple de situații în care se poate solicita repunerea în termenul legal:
– Situația în care debitorul nu se află în țară la momentul primirii documentelor, situația în care se poate face dovada cu bilete de avion, contractul de muncă din străinăte sau orice alte documente care pot atesta faptul că nu vă aflați în țară la momentul comunicării actelor de executare;
– Situația în care va aflați internat într-o instituție medicală, caz în care se poate face dovada cu actele emise de către acea unitate, precum biletul de exeternare;
– Situația în care executorul cu rea credință trimite documentele la o adresă de domiciliu la care nu mai locuiți.
Aici, întâlnim două situații distincte:
1. Situația în care ați comunicat nouă adresă de domiciliu creditorului, iar executorul cu rea voință face comunicarea actelor la adresa veche având în mod clar intenția de se depăși termenul legal de formulare a unei contestații la executare
2. Situația în care nu s-a făcut comunicarea schimbării domiciliului către creditor, însă și în această situație trebuie să știți că puteți formula o repunere în termen deoarece executorul are un rol activ, asta însemnând și faptul că acesta trebuie să emită adrese de căutare la instituțiile statului pentru a-i fi comunicată nouă adresă de domiciliu al debitorului în cazul în care aceasta s-a modificat de la momentul contractării până la momentul întocmirii actelor de executare.
Somațiile imobiliare
De asemenea, în cadrul executării silite puteți primi și somații mobiliare, în această situația executorul înființând sechestru asupra bunurilor mobile, și anume autoturismul dumneavoastră.
În această situație nu înseamnă că veți fi oprit pe stradă sau că se va reține mașina de către organale de poliție ce efectuează un control de rutină, însă cea mai bună cale să vă apărați împotriva unui astfel de demers, care de cele mai multe ori este unul abuziv, mai ales în situațiile când avem ca și creditor o firmă de recuperare creanțe, este efctuarea unei contestațîi la acea adresa de înființare emisă de către executor. După ce veți câștigă dosarul veți putea cere întoarcerea executării silite.
Există anumite situațîi în care debitorii nu au luat la cunoștință de executarea silită începută împotriva lor deși această este începută de foarte mulți ani, situație în care trebuie în mod clar să verificați dacă nu cumva va aflați într-o situație în care puteți invocă perimarea dosarului execuțional, însă acest lucru se poate face doar după o verificare amănunțită a întregului dosar de executare.
Important în cele din urmă este să respectați termenele de contestație la executare și să urmați procedura de contestație la executare aferentă anului 2020 și cu trimitere spre 2021.
După ce ați câștigat procesul de anulare a executării silite, solicitați și întoarcerea executării silite.
Cetățeanul TV