duminică, decembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăRecomandările editorilorSistemul de irigații, distrus acum 3 decenii, refăcut parțial cu bani europeni

Sistemul de irigații, distrus acum 3 decenii, refăcut parțial cu bani europeni

-

După ce și-au furat singuri căciula începând de acum 30 ani, furând și distrugând tot sistemul de irigații, acum românii, ajunși „fermieri” între timp, iau bani europeni și de la stat pentru a-l reface. 

Așa se face că, ministerul Agriculturii mai are vreo 5 milioane de euro din cele 200 de milioane pentru sistemul de irigații. Sesiunea de primire a proiectelor de investiții aferente submăsurii 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice” – componenta infrastructură de irigații, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 este deschisă până la 31 august 2019, în limita fondurilor disponibile și are o alocare financiară anuală de 200.000.000 euro. Plafonul de depunere a cererilor de finanțare este de 300 milioane euro.

Fondurile alocate nu sunt încă epuizate, deși există un număr foarte mare de potențiali beneficiari interesați comparativ cu sesiunile deschise anterior. În acest moment (la data de 25.06.2019, ora 10.04), mai sunt disponibile 4.170.110 euro, fiind depuse 301 de proiecte în valoare totală de 295.829.890 euro.

Pragurile de calitate ale proiectelor diferă în fiecare lună, începând de la 70 de puncte în prima etapă lunară (28 ianuarie – 28 februarie 2019) și ajungând până la pragul minim de 20 de puncte în ultima etapă lunară (01 – 31 august 2019).

În această sesiune s-a acordat finanțare de până la 1.000.000 euro pentru fiecare proiect de investiții în sistemele de irigații. Fondurile sunt 100% nerambursabile și se acordă pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigații, a clădirilor aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune, precum și racordarea acestora la utilități, inclusiv construcția şi modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat. Un element de noutate este faptul că echipamentele de irigat pot fi achiziționate în limita a 30% din valoarea eligibilă a proiectului – modalitatea de calcul fiind detaliată în Ghidul Solicitantului.

Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, până în data de 31 august 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, www.afir.info., la secțiunea „Investiții PNDR” în pagina dedicată submăsurii 4.3.

Sistemul de irigații, vital pentru agricultura românească

Infrastructura de irigații este o componentă vitală pentru o agricultură modernă și competitivă. Discuțiile pe care conducerea AFIR le-a avut atât cu beneficiarii, cât și cu reprezentanții agenției din teritoriu, au oferit ocazia de a identifica problemele întâmpinate în implementarea proiectelor pe care AFIR le finanțează și au ajutat la optimizarea tuturor proceselor care necesitau ajustări.

Au fost identificate soluții concrete pentru finalizarea acestor proiecte esențiale pentru agricultura românească  în termenele stabilite de contractele de finanțare, pentru a preîntâmpina eventualele  prelungiri ale acestora care ar implica și penalizări.

În perioada de programare financiară 2007 – 2013, investițiile în sisteme de irigații au fost finanțate prin Măsura 125 „Îmbunătățirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”, componenta a1, irigații şi alte lucrări de îmbunătățiri funciare. Sprijinul acordat prin componenta de irigații a Măsurii 125, a fost solicitat de organizații sau federațiile de utilitate publică ale proprietarilor/ deținătorilor de terenuri agricole constituite în conformitate cu legislația în vigoare.

Prin M125 – Irigații, au fost depuse 156 de cereri de finanțare în valoare de aproximativ 150 milioane de euro. Dintre acestea au fost încheiate 131 contracte de finanțare în valoare de 114,9 milioane de euro. Valoarea plăților efectuate este de 101,6 milioane de euro. Precizez că sunt 86 de investiții finalizate, cu o valoare de 73,8 milioane de euro.

În perioada de programare financiară 2014 – 2020, sectorul irigațiilor este finanțat prin submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta infrastructură de irigații. Sprijinul public este 100% nerambursabil din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu va depăși 1 milion de euro/ proiect pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune (SPP).

În total, prin submăsura 4.3 – Irigații, au fost depuse 529 cereri de finanțare în valoare de peste 524,5 milioane de euro. Dintre acestea au fost încheiate 257 contracte de finanțare în valoare de 194 milioane de euro. Valoarea plăților efectuate este de 94,5 milioane de euro, până în prezent. De asemenea, menționăm că, până în acest moment, au fost finalizate 63 de proiecte, cu o valoare de peste 14 milioane de euro.

Reamintim că AFIR a deschis în data de 28 ianuarie 2019 sesiunea de primire a proiectelor de investiții aferente submăsurii 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice” – componenta infrastructură de irigații, din cadrul PNDR 2020.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Poliţişti condamnaţi pentru tortură

0
Nouă agenţi de poliție de la Secţia 16 din Capitală au fost condamnaţi vineri de Tribunalul Bucureşti, fiind găsiţi vinovaţi pentru că au sechestrat şi torturat doi tineri în timpul pandemiei de COVID-19. CITEŞTE ŞI: A crescut de 7...