În urma adoptării Legii pensiilor, care va fi pusă în dezbatere publică, nici o pensie nu va scădea şi vor fi eliminate o serie de inechităţi din sistem, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.
„Această lege va fi pusă în dezbatere publică şi, după ce vom face corecturi, dacă va fi nevoie, sau vom ajunge la forma finală, vom vorbi despre Legea pensiilor, o lege care e cuprinsă în programul de guvernare şi care va fi adoptată până la sfârşitul acestui an. Ceea ce pot să spun sunt două lucruri care de multe ori au provocat îngrijorare sau nemulţumire”, a spus premierul.
Nici o pensie nu va scădea
Potrivit ei, primul lucru este faptul că va elimina inechităţile din sistem, pentru că avem situaţii în care oameni care au acelaşi număr de ani de muncă, au aceeaşi pregătire, au muncit în acelaşi domeniu au pensii diferite, pentru că s-au pensionat în ani diferiţi.
„Al doilea lucru pe care vreau să îl spun este legat de faptul că nicio pensie nu va scădea în România. Cred că aceste lucruri sunt foarte importante şi pentru cei care au nemulţumiri legate de primul aspect, dar şi pentru cei care sunt îngrijoraţi că, urmare a Legii pensiilor, s-ar putea să aibă pensii mai mici. Dimpotrivă, vom avea o creştere a pensiilor, şi nicidecum o diminuare a lor”, a precizat Dăncilă.
Până în 2020 punctul de pensie va creşte la 1.775 de lei iar pensia minimă va fi de 775 de lei, a mai spus Dăncilă.
„În anul acesta, la 1 iulie, am crescut punctul de pensie de la 1.000 la 1.100 de lei. În 2019 vom creşte de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, în 2020 vom creşte punctul de pensie de la 1.265 de lei la 1.775 de lei. Pensia minimă va creşte în anul 2019 de la 640 de lei, cât este în prezent, la 704 lei, iar în anul 2020, de la 704 lei la 775 de lei. Am dat doar două exemple pentru a vedea faptul că de la an la an avem în discuţie doar creşteri ale pensiilor, şi nicidecum scăderi”, a afirmat premierul.
Cetățeanul TV
Atata timp cat Banca Nationala a Romaniei se inchina si este dirijata de oculta mondiala, romanii nu vor putea beneficia de nici un program de crestere a nivelului de trai. Daca si sistemul de producere al energiei v a cadea in mana lor , asupra romanilor v a cobori napasta.