Detalii incredibile ies la iveală din ancheta demarată la un liceu din Hunedoara după ce un elev de 17 ani a fost depistat cu un pistol cu gaz şi mai multe proiectile ascunse în bancă, sub cărţi. Arma ar fi fost comandată de pe internet și a costat 500 de lei.
După achiziție, biatul ar fi făcut și „o probă” în curtea casei, înainte de a veni cu pistolul la școală. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu persoane rănite.
Legat de venirea sa cu pistolul la liceu, până în prezent niciun elev nu a reclamat că ar fi fost amenințat de băiat. Poliția a confiscat arma, iar elevul a fost exmatriculat.
Era la ora de religie
Potrivit presei locale, adoloescentul care a venit cu arma la școală se afla la ora de religie în momentul în care polițiștii au efectuat controlul.
Profesorii au aflat despre fapta elevului abia după ce acesta a fost ridicat de polițişti
Băiatul fusese transferat la liceul din Lupeni la începutul acestui an școlar, de la liceul din Vulcan. Și acolo a mai fost sancționat pentru fapte violente. Mai exact, tânărul s-a ales cu nota scăzută la purtare și o exmatriculare. Mama băiatului spune că nu știa că fiul ei are un pistol și nici despre modul în care a fost achiziționat acesta sau de unde a avut banii.
Cetățeanul TV