Imobilul monument istoric de pe bulevardul Regina Elisabeta din București, aflat în stânga Primăriei Capitalei cum te uiți spre Parcul Cișmigiu, a fost construit, între 1885 și 1887, pentru a fi sediul Monitorului Oficial. De-a lungul timpului acolo a mai fost Secretariatul General al Consiliului de Miniștri, pentru ca, în 1959, clădirea fie trecută la Arhivele Naționale.
După demolarea, în anul 1985, în timpul sistematizării Bucureștiului inițiată de regimul Ceaușescu, a Mănăstirii Mihai Vodă, care era sediul central Arhivelor Statului, clădirea de pe bulevardul Elisabeta i-a luat locul. Centrul Cultural al sectorului 5 ne propune o incursiune în istorie.
Istoria Arhivelor Statului
Bazele Arhivelor Statului din Ţara Românească, aflate în subordinea Departamentului Treburilor din Lăuntru (Ministerul de Interne), au fost puse la 1/13 mai 1831. Primul director a fost Iordache Rasti, din 1831 până în 1837.
Regulamentul Organic al Ţării Româneşti cuprindea următoarea dispoziţie: „Păstrarea arhivelor statului fiind un object, care meritariseşte toată luarea aminte a stăpânirii, va fi supt privigherea Ministrului din Lăuntru. Drept aceea vor fi: un nacialnic al Arhivelor cu 1000 lei lunar, un supt nacialnic cu 400 lei lunar, doi scriitori cu câte 100 lei lunar şi două slugi cu câte 60 lei lunar…”.
Un an mai târziu, la 1/13 ianuarie 1832, a urmat înfiinţarea, la Iaşi, a Arhivelor Statului din Moldova, aflate în subordinea Logofeţiei Dreptăţii (Ministerul Justiţiei). Primul director a fost Gheorghe Asachi, în funcție până în 1849.
Legile administrative moderne, cunoscute ca Regulamentele Organice, au fost elaborate de comisiile de redactare ale Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti, formate din reprezentanţii marii boierimi, sub preşedinţia consulului general rus Matvei Lvovici Minciaki, fiind adevărate constituţii care au înzestrat Principatele cu instituţii menite să răspundă cerinţelor de modernizare a structurilor societăţii româneşti.
La 31 octombrie 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de înfiinţare a Direcţiei Generale a Arhivelor Statului din Bucureşti, prin unificarea Arhivelor Statului din Ţara Românească şi Moldova, în subordinea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Primul director general a fost Grigore Bengescu.
Noua organizare avea la bază principiul separării documentelor cu valoare istorică de cele cu valoare practică. Regulamentul pentru organizarea serviciilor arhivelor statului a intrat în vigoare la 25 iulie/6 august 1872.
Personalităţi imense ale culturii româneşti, precum Bogdan Petriceicu-Hașdeu sau Dimitrie Onciul, s-au aflat la conducerea Arhivelor. Primul între 1876 și 1900, succedat de al doilea, din 1900 până în 1923.
În România Mare
După Marea Unire din 1918, au fost înfiinţate: Arhiva Statului din Cluj, la 14 martie 1920, sub numele de Direcţiunea Arhivelor Statului pentru Transilvania, care şi-a început activitatea în 1922, primul director fiind Ştefan Meteş, până în 1949, când a fost îndepărtat de regimul comunist; Arhiva Statului în Bucovina de la Cernăuţi, în 1924, şi Arhiva Statului în Basarabia de la Chişinău, în 1925.
Începând din 1924, a fost publicat periodicul de specialitate al Arhivelor Naţionale, respectiv „Revista Arhivelor”. O nouă lege de funcţionare a Arhivelor Statului a intrat în vigoare începând din 1925, prevăzând, printre altele, constituirea direcţiilor regionale. Instituţia rămânea în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice.
Astfel, au fost create Arhivele Statului din Craiova, în 1931, Timişoara, în 1936, Năsăud, în 1937, și Braşov, în 1938.
La 1 februarie 1951, printr-un decret, Arhivele Statului au trecut în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Reţeaua Arhivelor a fost organizată după principiul teritorial-administrativ, funcţionând, în prezent, 41 de Direcţii Judeţene ale Arhivelor Naţionale şi Direcţia Municipiului Bucureşti. În baza prevederilor Legii nr. 16 din 2 aprilie 1996, denumirea de Arhivele Statului a fost înlocuită cu cea de Arhivele Naţionale, o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Misiunea Centrului Cultural și de Tineret Sector 5
Centrul Cultural și de Tineret Sector 5 are rolul de a identifica și aborda nevoile culturale ale comunității reprezentate, de a susține proiecte, manifestări și activități culturale locale și de a fi, în general, un catalizator cultural comunitar – permițând formarea și consolidarea unei identități culturale locale.
Promovarea interacțiunii culturale între grupuri diferite provenind atât din interiorul, dar mai ales din exteriorul comunității în vederea susținerii toleranței culturale, a dialogului și a solidarității, dar și a asigurării permisibilității comunicative între diferitele medii socio-culturale, țintind spre dizolvarea problemelor etnice și sociale prin cultivarea spiritului civic;
Protejarea și susținerea libertății de creație, înțeleasă ca drept la exprimare artistică (materializarea într-o formă artistică a unei opinii/poziționări față de anumite lucruri/fapte/acțiuni), în conformitate cu art. 33 al Constituției României și a normelor internaționale, pentru perfecționarea și formarea tinerilor în domeniile artistice și asigurarea performanței în creativitate, cultură și educație, dar și pentru validarea expresivității artistice și dezvoltarea culturală și artistică multivalentă;
Susținerea accesului liber și a oportunităților egale la cultură, sport și educație continuă, oferind condițiile necesare însușirii valorilor, exprimării artistice libere și participarii la manifestări și programe culturale, de dezvoltare, creative și educaționale, crescând gradul de acces și participarea cetățenilor la viața culturală.
Cetățeanul TV
