vineri, decembrie 27, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăSportArgentina a zdrobit Italia în Finalissima

Argentina a zdrobit Italia în Finalissima

-

Argentina a reuşit să câştige prima ediţie a trofeului Finalissima, care opune campioana Europei celei a Americii de Sud, învingând fără drept de apel, cu scorul de 3-0, reprezentativa Italiei, miercuri seară la Londra.

Însă, Lionel Scaloni, selecţionerul Argentinei, spune că echipa sa nu poate fi considerată favorită pentru Cupa Mondială de fotbal din acest an.

„Nu suntem mai mult sau mai puţin favoriţi decât alţii, doar pentru că am câştigat acest meci. Cu siguranţă nu. Cupa Mondială este altceva”, a declarat Scaloni la finalul jocului de pe Wembley, care a opus campioanele Americii de Sud şi Europei.

Messi, cel mai bun

Argentina a ajuns cu această ocazie la 32 de meciuri consecutive fără înfrângere (22 de victorii şi 10 egaluri).

„Mă bucur să văd oameni fericiţi, precum şi pentru faptul că atât de mulţi au putut să vină să vadă echipa naţională. Mai ales că mulţi locuiesc aici şi s-au putut bucura de acest meci. De asemenea, mă bucură că familia mea a putut să vină să mă vadă”, a mai spus tehnicianul argentinian.

Starul Lionel Messi, care a oferit două pase de pase de gol pe Wembley, a fost declarat cel mai bun jucător al meciului câştigat de Argentina prin golurile lui Lautaro Martinez (28), Angel Di Maria (45+1) şi Paulo Dybala (90+4).

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Elena Udrea, mesaj din închisoare: Vă doresc să peteceţi un Crăciun ca al meu!

0
Condamnată în dosarul „Gala Bute", Elena Udrea a ajuns în urmă cu mai mulți ani în spatele gratiilor și nu a reușit să fie eliberată, chiar dacă a încercat de mai multe ori acest lucru. CITEŞTE ŞI: Alertă de vreme...