Vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, Ovidiu Raeţchi (PNL), a declarat că dacă premierul Mihai Tudose şi ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, vor tăia pensiile militare prin ordonanţă de urgenţă, aşa cum se vehiculează în spaţiul public, atunci trebuie să demisioneze.
Ovidiu Raeţchi, fost candidat al PNL la Primăria Sectorului 5, avertizează Guvernul să nu modifice legislaţia privind pensiile din sectorul apărării şi ordinii publice.
”Dacă informaţia este una adevărată, în contextul în care atât ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, dar şi premierul Mihai Tudose au dat asigurări publice că aceast lucru nu este adevărat, atunci cei doi dau dovadă de o iresponsabilitate de neconceput şi în mod clar trebuie să demisioneze. Prin neseriozitatea de care dau dovadă sunt un pericol pentru România. Îşi încalcă cuvântul, uită să îl invite pe preşedintele României la ceremonii oficiale la care are dreptul să participe în funcţia sa de comandant suprem al Armatei, mint în legătură cu o temă delicată precum pensiile militare de stat, cum să îi credem că pot conduce într-o situaţie de criză?”, se arată într-un comunicat dat publicității duminică de deputatul PNL.
Raeţchi susţine că există riscul ca Armata să piardă o parte importantă dintre cadrele sale din cauza incertitudinilor legate de pensiile militarilor. „Atrag atenţia asupra faptului că tocmai aceste zvonuri infirmate doar zilele trecute de către premier şi ministrul Apărării au condus la plecări masive din sistem în ultima perioadă, la cel mai înalt nivel. Unii dintre cei mai experimentaţi şi bine pregătiţi militari au preferat să părăsească sistemul din cauza acestor zvonuri într-o perioadă în care, în contextul discuţiilor despre înzestrarea Armatei, avem nevoie de cei mai buni oameni la cel mai înalt nivel. Mai mult, statul român a investit în pregătirea acestor oameni, dar nu beneficiază de expertiza acestora”, susţine liberalul
Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că există un val de pensionări in sistemul militar, din cauză că oamenii au auzit că s-ar putea modifica algoritmul de calcul. El a dat asigurări că a convenit cu premierul Mihai Tudose şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ca nivelul pensiilor acestora să nu se schimbe.
„În situaţia modificării actualei legi a pensiilor militare, suntem de părere că trebuie păstrat acelaşi algoritm de calcul al pensiilor, lucrul acesta este convenit şi cu prim-ministrul, Mihai Tudose, este convenit şi cu doamna Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, convenit şi la nivel politic cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea”, a subliniat social-democratul.
Cetățeanul TV