Tribunalul București l-a condamnat pe Lucian Duţă, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la 6 ani închisoare cu executare. El este acuzat de DNA că a primit o mită de 6,3 milioane euro, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software.
Potrivit anchetatorilor, Lucian Duță este acuzat că, în 2010, pe vremea când Casa de Asigurări pregătea implementarea mai multor sisteme informatice pentru cardul național de sănătate, ar fi primit 6,3 milioane de euro de la mai multe firme interesate să obțină contractele. Acuzațiile din dosar erau că Duță ar fi primit banii printr-un sistem complex de tranzacții, derulate prin conturi deschise în Insulele Antile și în Elveția.
Judecătorii au dispus confiscarea sumei de 6.300.000 euro și a fost instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor lui Lucian Duţă, prezente şi viitoare, în limita sumei de 2.294.187 euro (având în vedere că suma totală primită cu titlul de mită de inculpat a fost de 6.300.000 de euro, iar în limita sumei de 4.005.813 euro au fost identificate sumele de bani şi bunurile imobile ce fac obiectul sechestrului), potrivit Agerpres.
A fost menţinut sechestrul pe suma de 2.183.820 aflată în conturile din Elveţia ale societăţii Eurotrust Invest Inc. şi pe suma de 1.503.000 euro, primită de Euroinvest Development SRL şi investită într-o construcţie şi teren de pe strada Jean Monnet din Bucureşti. Conform deciziei instanţei, Lucian Duţă nu are voie, pe o perioadă de 4 ani, să fie ales şi să ocupe o funcţie publică, el având interzis şi să exercite profesia ori să desfășoare activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Decizia Tribunalului București nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, iar judecătorii au menţinut măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune dispusă faţă de Lucian Duţă.
Duţă a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010 – 2012, în calitate de preşedinte al CNAS, a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare şi 800.000 euro în numerar.
Sumele de bani au fost remise lui Duţă fie în numerar (în mai multe tranşe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveţia, asupra unui teren cu construcţie S+P+4, asupra a trei apartamente şi asupra unui autoturism.
Cetățeanul TV