Guvernul trebuie să-şi menţină sau să-şi asigure prioritar participaţiile strategice ca acţionar unic sau majoritar în domeniile esenţiale pentru securitatea naţională şi bunăstarea poporului, susţin reprezentanţii Uniunii Generale a Industriaşilor din România (UGIR).
„Ne referim la domeniile apărării, energiei, bogăţiilor subsolului, transporturilor, sănătăţii şi educaţiei – inclusiv prin recuperări de active, acolo unde există această posibilitate! Urmare a unei atente evaluări profesioniste, Confederaţia Patronală UGIR-1903 consideră că recentele măsuri adoptate prin aşa-numita „ordonanţă trenuleţ” privind obţinerea unor creşteri bugetare pe termen scurt, prin înstrăinarea unor active din domeniile strategice, nu va genera niciun fel de îmbunătăţire şi/sau corecţie a dezechilibrelor financiare actuale pe termen mediu şi lung. Din contră, UGIR-1903 consideră că aplicarea acesteia într-un mod apropiat de termenul „haotic” – deoarece acest act a fost promovat în absenţa unui cadru de reglementare corespunzător – va genera expunerea României la riscuri pe termen lung, precum diminuarea capacităţilor de răspuns, în caz de apariţie a unor situaţii critice de urgenţă naţională, scăderea veniturilor bugetare, creşterea şomajului, implementarea de politici sociale şi economice în favoarea cetăţenilor etc”, se menţionează într-un comunicat dat sâmbătă publicității.
Discuții constructive
Conform sursei citate, UGIR îşi manifestă îngrijorarea în legătură cu potenţialele riscuri ce pot fi generate la nivel naţional de actualele tendinţe de apelare la politica de privatizare ca sursă de venituri la bugetul naţional.
Astfel, reprezentanţii UGIR solicită Guvernului să iniţieze discuţii constructive în vederea depăşirii actualei situaţii social – economice, invitând reprezentanţii patronatelor, sindicatelor şi societăţii civile la dezbateri, pentru a elabora în comun măsurile corecte ce se impun pentru abordarea şi gestionarea realistă şi prudentă a situaţiei critice care a fost generată de enormul deficit bugetar, pentru evitarea impactului acestuia la nivelul salariilor şi pensiilor, precum şi asupra creşterii ratei şomajului.
„Este nevoie de elaborarea unor criterii ferme de reglementare privind opţiunile de privatizare a bunurilor aparţinând Poporului Român care se află în administrarea şi gestionarea Guvernului României, a politicilor de susţinere a sectorului privat, precum şi a politicilor şi a condiţiilor de angajare a creditelor externe. Actualul deficit financiar ar putea genera apelul la credite externe înrobitoare, aşa cum se întâmplă de obicei, pentru a se evita un posibil faliment financiar la nivel naţional, ceea ce ar avea impact direct asupra impunerii de condiţii în privinţa unor importante domenii ale politicii naţionale, precum afacerile externe şi apărarea naţională”, susţin reprezentanţii organizaţiei.
În cazul unor asemenea intenţii, UGIR consideră că, înainte de a lua o decizie finală de acceptare sau respingere a acestor soluţii, actualul Guvern „trebuie să evalueze cu profesionalism şi printr-o abordare politică conştientă posibilele opţiuni „Da/Nu” privind privatizarea unor asemenea active economice sau a bogăţiilor naţionale aflate în subsolul terestru sau marin, aflate în administrarea Statului Român, prin Guvern, ca reprezentant al unicului acţionar real – Poporul Român!”.
Totodată, reprezentanţii UGIR consideră că actualii conducători ai României trebuie să ia în considerare faptul că majoritatea privatizărilor efectuate după 1990 au reprezentat, din păcate, eşecuri care au condus în final la vulnerabilităţi economice şi sociale majore, la nivel naţional. „Deşi în prezent este concentrat pe abordarea deficitului bugetar, actualul Guvern trebuie să-şi adapteze din mers actuala politică economică şi socială, prin modificări radicale, urmând exemplul ţărilor avansate din UE.”, se mai precizează în comunicat.
Cetățeanul TV