Un incendiu a distrus jumătate din parcul de parcul de autobuze din oraşul Tulcea. Au ars 13 autovehicule

0
40

Circa 50% din parcul de autovehicule al societăţii Transport Public SA din oraşul Tulcea a fost distrus, în noaptea de joi spre vineri, în urma unui incendiu izbucnit în garajul societăţii aflate în subordinea primăriei municipiului, pompierii intervenind cu opt autospeciale la faţa locului.

Directorul societăţii, Dan Bălan, a declarat pentru Agerpres că incendiul a fost sesizat de paznicul societăţii în jurul orei 3,30 şi că deocamdată nu se cunoaşte cauza izbucnirii acestuia.

„În garaj ţineam autovehiculele care erau pregătite să plece pe trasee în această dimineaţă. Numărul total al autobuzelor deţinute este de 27. Unul este la Bucureşti, iar în garaj aveam 13 autovehicule. Sperăm că vom face faţă solicitărilor călătorilor în această dimineaţă”, a afirmat directorul Bălan.

Societatea, potrivit sursei, are asigurată paza atât cu personalul propriu, cât şi cu o firmă privată. Directorul societăţii Transport Public SA nu a putut menţiona valoarea estimată a pagubelor produse de incendiu, însă a amintit că două autobuze achiziţionate anul trecut au costat circa 995.000 de lei.

Pentru stingerea incendiului, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta, Florentin Daciu, se intervine cu opt autospeciale de stingere cu apă, un autovehicul SMURD şi 80 de pompieri. „Nu sunt victime”, a precizat presei Daciu.

LĂSAȚI UN MESAJ


*