Președintele CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea, a demisionat din funcția de conducere din cadrul PSD

Alexandru Oprea

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, și-a anunțat sâmbătă demisia din funcția de secretar general al organizației județene a PSD.

Oprea nu a precizat motivul pentru care a luat respectiva decizie. ”Decizia îmi aparține, asta este! Din funcția politică mi-am dat demisia, rămân membru al PSD, partid în care cred”, a declarat pentru Agerpres Alexandru Oprea.

Întrebat dacă în urma deciziei este posibil să piardă susținerea politică și funcția de președinte al CJ Dâmbovița, Oprea a subliniat că, din punct de vedere politic, nu a încălcat ‘linia partidului’. ”Nu știu, eu cred că din punct de vedere politic nu am încălcat nici linia partidului, am încercat să îmi fac datoria cu bună credință și conform jurământului pe care l-am depus la învestire”, a spus Oprea.

Alexandru Oprea a devenit președintele CJ Dâmbovița după ce Adrian Țuțuianu, cel care deținea înainte această funcție, a fost ales senator în urma scrutinului parlamentar de la finele anului trecut.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.