Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a comentat discursul președintelui Klaus Iohannis prin care șeful statului a solicitat Guvernului să modifice protocolul cu Biserica Ortodoxă privind organzarea sărbătorilor pascale în timpul epidemiei de COVID-19. IPS Teodosie a vorbit despre panică și despre blestem.
La postul RomâniaTV, Arhiepiscopul Tomisului a spus că discursul președintelui a creat panică printre credincioșii care așteaptă Sfânta Lumină. Șeful bisericii din Dobrogea i-a luat apărarea ministrului Marcel Vela și a afirmat că unii creștini se simt neglijați sau chiar atacați și că exprimarea lui Iohannis „este ca un soi de blestem”.
„Toţi au crezut că un protocol între Patriarhie şi MAI are o valoare de lege. Creştinii se simt neglijaţi şi părăsiţi. A mai fost o pandemie în secolul XIX, iar la o săptămână de la Înviere nu a mai fost niciun mort. Creştinii aşa văd, ca pe un atac. A încetat ciuma când s-au scos moaştele Sfântului Dimitrie…. Acea exprimare că este ca un soi de blestem. Să nu se mai facă astfel de afirmaţii. De la vârful ţării s-a spus aşa ceva. Noi, de acolo, aşteptăm ocrotire. Toţi regii României au simţit ortodox. Ei au luptat să nu jignească ortodoxia. Domnul Vela e un om de credinţă. Domnul ministru nu a făcut de capul lui acel protocol, a vorbit cu premierul şi cu preşedintele. Noi nu ne-am gândit decât la ordine, nu la dezordine. Creştinii care vor Sfânta Lumină ştiu de ordine“, a spus ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Declarația Arhiepiscopului Tomisului a fost făcută miercuri, înainte ca protocolul dintre Ministerul de Interne şi Patriarhie pentru distribuirea sfintei lumini de Paşte să fie modificat.
Cetățeanul TV