Două companii din Uniunea Europeană sunt interesate să furnizeze Bucureștiului uși de protecție la metrou

uși de protecție la metrou

Au fost stabilite contacte cu două firme din Europa, care ar putea furniza României uși de protecție la metrou, a declarat pentru Mediafax directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu.

„Referitor la montarea de uşi de protecţie la metrou este important de înţeles că acestea nu pot fi doar nişte simple uşi, ci constituie un sistem complex, aplicat la acest moment, în cateva ţări din Europa”, a precizat Dumitru Şodolescu.

Potrivit directorului general al Metrorex, sistemul de montare a paravanelor din sticlă incasabilă din staţiile de metrou „presupune construirea unor uşi robuste cu sistem de acţionare şi înzăvorâre acţionat la nivel centralizat pe câte o magistrală de metrou în strânsă corelaţie cu circulaţia trenurilor de călători şi cu sistemul de control a acestora, atât la nivelul poziţiei, cât şi în ceea ce priveşte acţionarea uşilor şi îndeplinirea condiţiilor de mers”.

„De asemenea, nu trebuie neglijat modul în care pot fi soluţionate problemele care apar în situaţii de urgenţe tehnice sau medicale, ce presupun evacuarea călătorilor din tunel. Avand în vedere raritatea unor astfel de sisteme, până în prezent au fost stabilite contacte cu două firme din Europa care ar putea furniza astfel de sisteme”, precizează directorul general.

La sfârşitul lunii decembrie 2017, fostul ministru al Transporturilor Felix Stroe declara că în trimestrul al doilea din 2018 vor fi montate sistemele de siguranţă a călătorilor de la metrou. „Am avut o discuţie foarte aplicată cu conducerea Metrorex şi am stabilit un plan de măsuri care să sporească siguranţa călătorilor. Căutăm o sursă de finanţare şi estimez că în trimestrul II 2018 vom monta noile sisteme”, spunea Felix Stroe, la şedinţa de audiere pentru adoptarea bugetului pe 2018, în cadrul Comisiilor reunite pentru buget-finanţe din Parlament.

Un tânăr de 30 de ani a murit, luni seara, după ce a fost lovit de tren în staţia de metrou Nicolae Teclu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.