Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi abundente pentru trei județe ale țării, respectiv Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu, unde prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 35…50 l/mp.
ANM a prelungit avertizările cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ, care vor fi valabile astăzi, până la ora 21:00. În această perioadă, local în Muntenia va ploua însemnat cantitativ, în nordul și estul Olteniei fiind perioade cu instabilitate atmosferică accentuată manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, izolat vijelii și grindină. Pentru perioade scurte de timp sau prin acumulare, în special în Muntenia, cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40 l/m, potrivit antena3.ro.
Cetățeanul TV