Un tânăr de 18 ani, care primise permisul de conducere abia în luna septembrie, a intrat cu autoturismul la volanul căruia se afla într-un spaţiu comercial din municipiul Bârlad.
„Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă pentru asigurare măsuri PSI în municipiul Bârlad, în zona Gării – Gura Leului, ca urmare a producerii unui accident rutier.
Un autoturism a intrat într-un spaţiu comercial. Nu au fost înregistrate victime”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Accidentul a avut loc chiar atunci când administratorul spaţiului comercial se pregătea să închidă.
Cum a avut loc accidentul
„La ora 21,01 a fost înregistrat un apel la numărul de urgenţă 112, prin care s-a anunţat faptul că o maşină a pătruns într-un spaţiu comercial.
Poliţiştii veniţi la faţa locului au găsit în magazin o maşină înmatriculată în judeţul Vaslui. Autoturismul era condus de un tânăr în vârstă de 18 ani.
În mașină mai era un tânăr de 17 ani. Se pare că şoferul a intrat cu maşina în sensul giratoriu din zonă. El a pierdut controlul volanului, intrând în magazinul unde era doar administratorul.
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Cetățeanul TV