Declarată monument istoric pe 10/23 martie 1915, în urma raportului Comisiunii Monumentelor istorice din 17 februarie/2 martie 1915, Biserica Sfântul Elefterie Vechi a fost construită în anii 1741-1744.
Prin hrisovul din 22 iunie 1748, Grigore al II-lea Ghica Voievod întărește Așezământului Sfântul Elefterie și Sfântul Gheorghe cele lăsate de Constantin Cupețul, închinând-o metoh Sfintei Mitropolii a Bucureștiului.
„Mănăstire fară han”
În jurul anilor 1770-1774, biserica este văzută de prințul Mihail Cantacuzino, fost mare ban, care o menționează în istoria sa ca „mănăstire fară han”.
Paraginindu-se, în jurul anului 1782 marele vistier Nicolae Brâncoveanu, strănepotul de fiu al domnului martirizat și proprietar vecin bisericii, ia asupra sa sarcina întreținerii sfântului lăcaș.
La anul 1804, Mitropolitul Dositei Filitti al Ungro-Vlahiei, prevalându-se de drepturile ce le avea prin hrisovul lui Grigore al II-lea Ghica, preia administrarea bisericii. Avariată de cutremurul cel mare din anul 1802, biserica a fost „prefăcută” prin purtarea de grija a vlădicăi Dositei Filitti.
Cutremurul din anul 1838 o zdruncină „în toate părțile, foarte rău”.
Între anii 1852-1856, chiliile bisericii au fost dărâmate, iar, în anul 1867, biserica este transformată prin dărâmarea întregii părți superioare, urmata de consolidarea, după obiceiul vremii, cu cingători din fier. Atunci biserica primește înfățișarea unui lăcaș de cult în stil neo-clasic.
Podul Sfântul Elefterie
Începută în anul 1878, prin lucrări pregătitoare, asanarea și adâncirea albiei răului Dâmbovița se desfășoară intre anii 1880-1883, după proiectul inginerului-arhitect Grigore P. Cerchez și în antrepriza lui A. Boisquerin.
Până în anul 1899 este construit Podul Sfântul Elefterie, din metal și piatră. Către anii 1880-1885, Primăria Capitalei construiește, pe terenul de lângă biserică, Școala Comunala Sfântul Elefterie.
Între anii 1894-1896, în timpul primarului Nicolae Filipescu, este „tăiat” Bulevardul Independenței, actualul Bulevard Eroii Sanitari, unind splaiul Damboviței cu Grădina Filaretului.
În baza propunerii din Decretul Regal, emis la 15 martie 1915 și semnat de Regele Ferdinand I, Comisiunea Monumentelor Istorice clasează Biserica Sfântul Elefterie Vechi drept monument istoric.
Din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, biserica nu poate fi restaurată. Lucrările încep abia în anul 1929, sub conducerea arhitectului restaurator Ștefan Lupu M. Balș, pentru partea de arhitectură, și a pictorului Paul Popescu Molda, pentru fresce.
Lucrările durează până în anul 1935.
Au fost consolidate zidurile, au fost rezidite coloanele, arcele și bolțile aferente aflate la început între pronaos și naos, turnul-clopotniță peste pronaos – în locul turlei din lemn, precum și cornișă pe o parte din perimetrul bisericii. A fost refăcută șarpanta, acoperită cu olane și tencuielile exterioare, s-au restaurat cornișa veche și turnulețul scării către clopotniță, iar pridvorul, închis la anul 1867, a fost deschis.
Cu acest prilej, a fost readusă la lumină vechea zugrăveală exterioară a bisericii. În urma aplicării Planului Director de Sistematizare a Capitalei, votat de Consiliul Municipal la sfârșitul anului 1934, Strada Sfântul Elefterie este aliniată și îndreptată, urbaniștii adoptând cu acest prilej soluția păstrării bisericii într-o „lentilă” cu iarbă de jur-împrejur.
Biserica Sfântul Elefterie Vechi a fost consolidată după cutremurele din 1940 și 1977, când a fost refăcută turla.
În anul 1982 este spălată pictura de către meșterul Nicolae Sava, iar în anul 1984 lucrările se încheie prin montarea învelitoarei din tablă de aramă, odată cu burlanele și jgheaburile, după proiectul arhitectului Șerban Popescu Dolj.
Cetățeanul TV
