Filme, piese de teatru, stand-up comedy şi muzică live sunt pregătite pentru bucureşteni la „Grădina cu Filme”, redeschisă de sâmbătă în Piaţa Lahovari din Capitală, informează Mediafax.
Primăria Capitalei redeschide sâmbătă, de la ora 21.00, Grădina cu Filme – Cinema &More, în curtea Centrului de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, din strada Lahovary nr 7.
Grădina cu Filme va oferi spectatorilor seri dedicate filmului, cu proiecţii de calitate precedate de dezbateri cu invitaţi din lumea cinematografiei, la care oamenii prezenţi vor putea participa activ, dar şi seri de stand-up comedy, cu muzică live şi piese de teatru.
Lunea, marţea, miercurea, de la ora 20.30, şi duminica, de la ora 21.30, sunt rezervate filmelor de marcă. Înaintea proiecţiei de miercuri vor avea loc discuţii libere despre lumea filmului, moderate de jurnalistul şi criticul de film Ileana Bîrsan, alături de cineaştii invitaţi. Actori, regizori şi directori de imagine vor împărtăşi din experienţele lor de pe platourile de filmare, îşi vor spune părerile legate de producţii de cinema şi despre cum trebuie privit un film pentru a-l aprecia la adevărata sa valoare. Abordarea temelor va fi relaxată, amicală, iar publicul va fi invitat să participe activ, să întrebe, să completeze sau să-şi expună propriile păreri.
Cetățeanul TV