Mică și frumoasă de se rotește soarele după ea, Biserica Sfântul Elefterie Vechi de pe strada cu același nume din sectorul 5 are o istorie la fel de frumoasă.
Aflată chiar în mijlocul drumului, pe vremea când a fost construită acolo era un ostrov al Dâmboviței.
Micul sat de pe actualul Pod al Eroilor se învecina cu cel de pe Dealul Cotrocenilor.
Citește și Marea operă de binefacere a Elenei Doamna de pe Șoseaua Panduri. La pas prin Sectorul 5
Aflat lângă târgul Bucureștilor și pe drumul negustoresc ce lega Capitala de Târgoviște, satul a prosperat în jurul unui schit și apoi a Bisericii cu hramul Sfântul Elefterie. Acolo era o moșie a Mitropoliei, întinsă până la poalele Dealului Cotrocenilor, de ambele părți ale râului ce străbătea Codrii Vlasiei. Biserica a fost înălțată în fața morilor Mitropoliei, cunoscute ca „Morile Vlădichii”.
La sfârșitul veacului al XVIII-lea, Franz Iosef Sulzer, militar, publicist, scriitor, istoric și muzicolog elvețian de limbă germană, aghiontat al lui Alexandru Ipsilanti Vodă, consemna:
„Nu pot să nu vorbesc despre mica insula Sfântul Elefterie, unul dintre cele mai frumoase colțuri ale Bucureștiului. E un loc de neprețuit într-un oraș unde domnesc luxul și plăcerea, dar trist pentru cine nu găsește încântare decât în frumusețea naturii”.
Biserica Sfântul Elefterie Vechi din București a fost construită din dania lui jupân Constantin, fiul lui Macsin cupețul, cu ajutorul și supravegherea mitropolitului Neofit, între anii 1743-1744, în timpul celei de-a doua domnii a lui Mihai Racoviță în Țara Românească.
„Această sfântă și dumnezeiască biserică, care prăznueste pre numele marelui Mucenic Gheorghe și a Sfântului Sfesteno Mucenic Elefterie, s-au ridicat și s-au zidit dan sin Macsin cupet, prin osteneala Presfințitului Mitropolitu al Ungrovlahiei Chir Neofit și a dumisale jupan Andrei zaraf, unchiol răposatului, pre carele i-au fostu lăsată epitrop la moartea dumnealui și s-au săvarșitu această dumnezeiască biserică în zilele preluminatului și preînnălțatului domnu Io Mihai Racoviță Voevod, într-o pomenire vecinică ctitoriloru și ostenitori cei mai sus pomeniți. Leat 7252, mai 4”, aflăm din pisanie.
Macsin Cupețul a fost un neguțător din mahalaua Colței.
La Biserica Sfântul Elefterie Vechi, duminicile și în sărbători, au loc sfintele slujbe ortodoxe în limbaj mimico-gestual, pentru credincioșii cu deficiențe de auz, membri ai Comunității Ortodoxe a Surzilor din București.
„E zidită după 1748 de mitropolitul Neofit I, din paralele lăsate de neguțătorul Maxim Cupețul. E considerată ca schit al Mitropoliei. Hramul bisericii este Sfântul Elefterie. A avut și are icoane de minuni făcătoare. Acatistele la Sfântul Elefterie sunt bune pentru multe, încă din secolul XVIII”, scrie Ion Ionescu-Gion, în „Istoria Bucurescilor”, despre Biserica Sfântul Elefterie Vechi.
Viața Sfântului Elefterie
Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea a Romei. Rămânând încă de mic orfan de tată, el a fost crescut numai de mama sa, Antia, care fusese învățată credință creștină chiar de către Sfântul Apostol Pavel. Copilul Elefterie a fost dus de mama lui la episcopul Anichit, de la care a învățat Sfintele Scripturi.
Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. Pentru că învață și propovăduia pe Hristos a atras pe mulți la credință; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor.
La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea țepușe ascuțite, de o parte și de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfanț a intrat el întâi în cuptor și a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieșit nevătămat și i s-a tăiat capul. A fost aruncat și Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul și a ieșit sănătos.
Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostași că să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos și i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos și alții ca la cinci sute. Dus la împărat, a fost ucis de doi ostași. Mama lui, Antia, a fost ucisă și ea cu sabia pe când îmbrățișă și săruta pe fiul ei mort.
Cetățeanul TV
