Etichetă: COVID 19
Restricții în două localități din cauza focarelor de COVID
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a decis sâmbătă introducerea de restricții în localitățile Spermezeu și Șieuț, unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid 19, în ultimele 14 zile, este mai...
Ministrul Educației, despre amânarea cursurilor până la 1 octombrie: „Până la 7 septembrie, m-aș hazarda să spun care e scenariul”
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, susţine că o decizie privind modul în care vor fi reluate cursurile nu va fi luată până pe 7 septembrie când DSP-urile trebuie să facă analiza epidemiologică. Potrivit acesteia, aproximativ...
Creșă de stat, închisă din cauza Covid-19. 24 de copii au fost trimişi acasă
O creşa de stat din Slatina a fost închisă după ce părintele unui copil a ieşit pozitiv la testul COVID-19. Creşa funcţiona pe perioada vacanţei.
Potrivit DGASPC, instituţie în subordinea căreia se află creşa, 24...
Rafila, despre pericolul unei materii școlare: „Este una dintre cele mai riscante privind transmiterea bolii”
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, este de acord cu deschiderea şcolilor şi crede teama legată de îmbolnăvirea copiilor va scădea pentru că cei mai mulți fac forme uşoare ale bolii şi doar...
Prefect, infectat cu COVID-19. Și-a făcut testul la un laborator privat, iar rezultatul a fost pozitiv
Prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a fost confirmat cu COVID-19. Acesta și-a făcut un test la un laborator privat, iar rezultatul a fost unul pozitiv. Prefectura Vâlcea anunță că starea de sănătate a prefectului este...
Un bărbat, suspect de Covid 19, a amenințat echipajul medical de pe Ambulanță. A fost solicitată intervenția jandarmilor VIDEO
Un bărbat din Galați, suspect de COVID- 19, a amenințat un echipaj de ambulanță care a dorit să-l transporte la spital. El a provocat un scandal, s-a certat cu jandarmii, și a refuzat să fie...
Asigurare împotriva Covid-19 pentru vacanțele pe litoralul românesc. Turiștii își vor recupera banii dacă vor fi nevoiți să anuleze sejurul
Turiștii care achiziționează vacanțe pe litoralul românesc pot avea asigurate riscurile împotriva Covid-19 atât în cazul îmbolnăvirilor, cât și în cazul în care un membru al familiei este suspect de coronavirus și este obligat...
Profesorii nu vor mai intră în clasă cu catalogul. Explicația Ministrului Educației
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că profesorii vor fi încurajați să folosească agende personale pentru a nota elevii și să treacă în catalog notele și absențele la sfârșitul orelor. O altă variantă ar putea...
Focar de Covid 19 la echipa de handbal HC Dunărea Brăila
Șase jucătoare de handbal și un antrenor de la HC Dunărea Brăila s-au infectat cu COVID-19. Toți membrii echipei au fost introduși în carantină.
„Este focar activ de COVID la clubul HC Dunarea, acolo au...
Record de decese în România din cauza COVID-19, în ultimele 24 de ore
60 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România, în ultimele 24 de ore, fiind cel mai mare număr de la debutul pandemiei. Număr record de pacienți și la Terapie Intensivă, unde sunt...
Tătaru: Fiecare școală va trebui să aibă o sală pentru izolarea elevilor
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că școlile vor trebui să amenajeze o încăpere specială pentru elevii care sunt depistați cu simptome respiratorii în urma triajului epidemiologic efectuat la intrarea în școală.
Deoarece s-a renunțat...
Un medic de 44 de ani a murit după ce s-a infectat cu COVID-19
Un medic de 44 de ani din Timişoara a murit după ce s-a infectat cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de managerul Spitalului Județean din Timișoara, Raul Pătraşcu. „E un eveniment oribil ce...