Primarul general suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu a fost supus unei coronarografii. Asta a fost decizia la care a ajuns echipa de medici de la Spitalul Universitar din Capitală, după ce de sâmbătă și până astăzi l-au supus pe Sorin Oprescu mai multor analize.
Sorin Oprescu a fost adus din arest la Spitalul Universitar, sâmbătă, și se află sub pază. Sorin Oprescu a fost dus în sala unde i se face coronarografia, investigaţie necesară în cazul în care medicii constată că sunt semne că ar exista probleme cardiace mai grave.
„El, având cele două boli prinicipale, boală cardiovasculară şi diabet, în astfel de situaţii există opinii ale celor specializaţi şi aceşti medici se întâlnesc de facto într-o comisie pentru a analiza situaţia fiecărui pacient”, a declarat pentru Mediafax, şeful clinicii Cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Mircea Cinteză.
Într-un raport realizat de o echipă de specialişti trimisă, joi, de Avocatul Poporului la Arestul Central al Poliţiei Capitalei pentru a face verificări cu privire la respectarea dreptului la sănătate al lui Sorin Oprescu se precizează că edilul suspendat al Capitalei trebuie dus de urgenţă şi ţinut sub observaţie într-o secţie de cardiologie, cu aparatură de specialitate, având în vedere „agravarea stării de sănătate, în contextul antecedentelor personale patologice”.
Cetățeanul TV