Sorin Oprescu avea un aparat de bruiaj al semnalului telefoanelor mobile pentru a nu fi interceptat, dispozitivul fiind utilizat atunci când edilul discuta cu diverse persoane despre primirea unor şpăgi.
În referatul prin care DNA solicită Tribunalului București arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu, există declarația unei persoane care amintește despre acest aparat.
„Referitor la măsurile de precauție ale inculpatului Oprescu Sorin Mircea, a mai indicat că într-un foișor aflat în curtea imobilului de la (…) se afla un aparat de aproximativ 100X75 cm în care sunt obligați să își lăsa telefoanele mobile atunci când discută în foișor. Despre acest aparat (…), zis „(…)” i-a spus că ar bruia semnalul telefoanelor, astfel încât să nu fie interceptate”, se arată în referatul DNA.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru luare de mită.
Cetățeanul TV