Fostul premier Victor Ponta a avut o primă reacție, pe Facebook, după ce vineri a fost numit consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu în domeniul relațiilor economice internaționale. „Sunt mulțumit cu alegerea mea! Dacă nu reușesc, măcar nu o să regret că am încercat!”, a precizat, printre altele, Victor Ponta.
CITEŞTE ŞI:
„Back în business! Dacă am ocazia să fac ceva concret, nu mă mulțumesc să stau pe margine bosumflat și să critic tot; dacă pot să fiu într-o echipă în care sunt apreciat nu trebuie să fiu eu Căpitan – știu să joc și în atac și în apărare; dacă și haterii mei spun că am fost cel mai bun premier pentru zona economică de ce să nu aplic ce am învățat atunci și, în plus, ce am văzut în ultimii ani, în zona privată (unde ar trebui să lucreze măcar puțin toți cei care conduc mari instituții publice); dacă reușesc să sprijin proiecte prin care mulți bani vin în România (să mai compenseze banii mulți care pleacă) câștigăm toți și sunt mulțumit; dacă îmi folosesc relațiile internaționale că să știe vecinii și partenerii noștri că România are din nou, după 8 ani, un Prim Ministru (nu doar un Președinte absent) cred că fac ceva bun; dacă știu să explic cu subiect și predicat oamenilor ce gândesc și ce fac și asta îi supără pe gângavii și analfabeții care transpiră când văd un ziarist sau un alegător – e un câștig mare; dacă nu vă place de Ciolacu puteți să lucrați dumneavoastră cu Iohannis, Ciucă, Drulă, Simion, Orban sau Șoșoacă, pentru că aceștia sunt acum, alții nu – eu sunt mulțumit cu alegerea mea! Dacă nu reușesc, măcar nu o să regret că am încercat!”, a scris Victor Ponta, pe rețeaua de socializare.
Consilier onorific
Fostul premier Victor Ponta a fost numit, vineri, consilier onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu în domeniul relațiilor economice internaționale.
Decizia a fost publicată, tot vineri, în Monitorul Oficial. Activitatea lui Victor Ponta în cadrul Guvernului nu va fi remunerată.
Cetățeanul TV