duminică, decembrie 29, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăParchetul General investighează modul cum a fost finanțat USR, partidul condus de...

Parchetul General investighează modul cum a fost finanțat USR, partidul condus de Nicușor Dan

-

Finanțarea USR. Parchetul instanţei supreme spune, într-un răspuns transmis News.ro despre sesizarea privind o posibilă finanţarea ilegală a USR, că există un dosar, de la începutul acestui an, în care a fost începută urmărirea penală in rem, pentru faptele de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese.

”Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat la începutul acestui an un dosar având obiectul menţionat de dumneavoastră, fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese”, arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în răspunsul transmis la solicitarea agenţiei News.ro privind data la care a fost depusă sesizarea şi titularul plângerii privind presupusa cheltuire ilegală a unor fonduri de campanie din partea USR. Parchetul precizează că această cauză este în curs de soluţionare, iar până la acest moment „au fost efectuate diverse acte de procedură”.

„Am citit şi eu ştirea dumneavoastră. Sunt foarte surprins. Asta, delapidare şi spălare de bani chiar că este o surpriză. Noi ce avem oficial, avem acea decizie a Autorităţii Electorale Permanente prin care, pentru campania de la alegerile locale, din 650.000 lei ne-au dat 500.000 lei, nu ne-au dat 150.000 lei pe patru chestiuni pe care le-am contestat pe fiecare şi la Judecătoria Sectorului 1 şi pe procedură administrativă”, a precizat Nicuşor Dan pentru news.ro.

Finanțarea USR e curată, spune Nicușor Dan

Liderul USR, Nicuşor Dan, a spus că nu există nicio anchetă care să vizeze finanţarea USB/USR, după ce în spaţiul public au fost lansate acuzaţii privind finanţarea acestui partid.

”Realitatea pe care o construiesc politicienii interesaţi de amnistie şi graţiere şi cutiile lor de rezonanţă din presă e demnă de «Alice în Ţara Minunilor». După ştirile potrivit cărora câinii primesc bani pentru protest, notiţa că USB/USR ar fi fost sponsorizată de persoane fără adăpost nu mai miră pe nimeni”, a scris Nicuşor Dan în 30 ianuarie, pe pagina sa de Facebook.

Liderul USR a precizat că va repeta, de fiecare dată când este cazul, adevărul despre donaţiile primite de USR. ”Finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale din Bucureşti a fost verificată de către Autoritatea Electorală Permanentă care a constatat legalitatea ei şi a decis decontarea sumelor cheltuite. Nu există nicio anchetă care să vizeze finanţarea USB/USR, aşa cum se susţine, în mod fals, în notiţa publicată azi pe siteuri de news şi în emisiunile unor televiziuni. Toate acuzaţiile absurde aduse USR demonstrează un singur lucru, că le este frică”, a arătat Nicuşor Dan.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Un fost deputat a împușcat mortal un bărbat la o vânătoare de mistreți autorizată

0
Un bărbat a fost împușcat mortal de către un participant la o vânătoare de mistreți. Suspectul principal în acest caz este omul de afaceri vrâncean Victor Roman, fost deputat PSD, în prezent președintele PUSL Vrancea. El este cel care...
Monitorul preţurilor la carburanţi

Preţul benzinei va exploda