Polițiștii au depistat doi șoferi, în Slatina și Oradea, care s-au urcat drogați la volan, după accidentul din stațiunea 2 Mai unde doi tineri au fost uciși de șoferul de 19 ani care circula sub influența a trei substanțe halucinogene.
O tânără de 26 de ani, aflată sub influenţa alcoolului şi a trei substanţe interzise, a lovit miercuri seară şase maşini parcate pe o stradă din Slatina.
„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că o tânără de 26 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din aceeaşi localitate, din cauze ce urmează a fi stabilite, a avariat şase autoturisme parcate. În urma evenimentului rutier nu au existat victime omeneşti, fiind produse doar pagube materiale. Întrucât tânăra prezenta un comportament suspect, aceasta a fost testată atât cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât şi cu aparatul drugtest, care a indicat prezenţa a trei substanţe psihoactive, respectiv T1C MDMA, T2C MTD şi T3C KET”, a transmis joi IPJ Olt.
Poliţiştii au deschis pe numele tinerei un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe.
Drogat și recidivist
Poliţiştii din Oradea au reţinut un şofer în vârstă de 50 de ani pe care l-au prins drogat la volan de două ori în ultimele trei luni. Prima dată, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost depistat drogat la volan în luna iunie, când poliţiştii i-au suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice. Miercuri după-amiază, el a fost prins nou drogat la volan, de data aceasta fiind reţinut pentru 24 de ore, conform news.ro.
Bihoreanul domiciliat în comuna Lugaşu de Jos, a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere miercuri după amiază, la ora 15.25, pe Calea Clujului din municipiul Oradea.
„În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanţe cu efect psihoactiv. Totodată, poliţiştii rutieri orădeni au constatat că bărbatul de 50 de ani avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din cursul lunii iunie a.c., fiind cercetat penal după ce a fost depistat în trafic, pe raza municipiului Oradea, tot în timp ce conducea sub influenţa substanţelor psihoactive”, informează, joi, Poliţia judeţeană Bihor.
Şoferul a fost condus şa o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe de sânge pentru stabilirea prezenţei substanţelor stupefiante în organism.
El a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa unor substanţe psihoactive.
Cetățeanul TV