joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăMARAMUREŞ. Un biolog şi un asistent de la Medicină Legală, arestaţi pentru...

MARAMUREŞ. Un biolog şi un asistent de la Medicină Legală, arestaţi pentru trucarea analizelor din dosare cu șoferi băuți!

-

Un asistent a fost reținut, miercuri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri în formă continuată (10 acte materiale), fals intelectual în formă continuată( 10 acte materiale) și favorizarea făptuitorului în formă continuată( 10 acte materiale).

Alături de acesta este urmărit penal și un biolog de la Serviciul Județean de Medicină Legală.

Polițiștii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au efectuat, la data de 18.05.2022, un număr de trei percheziţii domiciliare, dintre care una la sediul unei instituții publice, respectiv Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș – Compartimentul Toxicologie și două percheziții auto, vizând un asistent medical și un biolog, ambii angajați ai instituției în cauză.

Acuzaţii

În urma activităților specifice realizate de către polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus la data de 18.05.2022, punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de asistentul medical, persoană cercetată pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri în formă continuată (10 acte materiale), fals intelectual în formă continuată( 10 acte materiale) și favorizarea făptuitorului în formă continuată( 10 acte materiale) urmând ca astăzi, persoana să fie prezentată Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

CITEŞTE ŞI: Cum a fost dată în vileag corupția din vama Borș, cu ajutorul unui ofițer DGA care a lucrat ca șofer de TIR

Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, înregistrată la unitatea de parchet sus-menționată în baza sesizării din oficiu a polițiștilor anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei 2016-2021, asistentul medical a primit de la o persoană, cercetată în stare de arest preventiv în cauză, în 10 situații, sume de bani având cuantumuri situate între 1.000 lei și 5.000 lei, provenind de la mai multe persoane (suspecți în cauză), în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică, eliberate la nivelul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș, a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, astfel încât beneficiarii (depistați anterior în timp ce conduceau autoturisme pe drumuri publice sub influența băuturilor alcoolice) să evite tragerea la răspundere penală pentru faptele comise.

Cât au luat şpagă

Activitățile de cercetare penală au relevat faptul că asistentul medical este direct implicat în pretinderea și primirea (prin intermediul unei persoane fără calitate specială, aflată în stare de arest preventiv în aceeași cauză) sumei totale de aproximativ 33.000 lei și 800 euro, de la un număr de 10 persoane, suspecți în cauză, în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică (vizând pe cei din urmă) eliberate la Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, în vederea evitării răspunderii penale.

În cauza penală se efectuează cercetări față de un număr de 20 suspecți, pentru comiterea unor infracțiuni de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență , fals intelectual, favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri.

Totodată, în lunile martie și aprilie 2022, polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au efectuat 2 percheziţii domiciliare și 2 percheziții auto, vizând o persoană, fără calitate specială, cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și trafic de influență și o altă persoană, de asemenea fără calitate specială (cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată și trafic de influență în formă continuată) și au pus în executare mandate de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru continuarea cercetărilor. Persoana cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și trafic de influență a fost ulterior reținută pe o perioadă de 24 de ore și prezentată Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, admisă de instanța de judecată.

        De asemenea, pe parcursul cercetărilor, polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș au ridicat de la sediul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș  unele eșantioane conținând probe biologice de sânge, în vederea expertizării, precum și documente, înscrisuri și date informatice stocate în memoria unui calculator conectat la un aparat tip “Gazcromatograf“, atestând prelucrarea unor probe de sânge, în cursul perioadei 2016 - 2021

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...