60,8 milioane lei, adică 13,8 milioane euro: atât va cheltui Primăria Capitalei pentru a obține terenurile necesare lărgirii la două benzi pe sens a străzii Fabrica de Glucoză.
Specialiștii municipalității au identificat 30 de proprietăți pentru care se vor oferi despăgubiri. Din acestea opt proprietăți au și construcții.
Întreaga suprafață care va fi expropriată are 42.794,95 metri pătrați de teren și o suprafață construită de 3.032 metri pătrați.
În prezent, strada Fabrica de Glucoză este una din arterele cele mai aglomerate din Capitală. Discuțiile despre lărgirea ei datează încă de la începutul anilor 2000. Această lărgire nu a fost considerată atunci o prioritate, însă, între 2004 și 2010, în zona adiacentă străzii Fabrica de Glucoză au fost retrocedate mai multe terenuri, care ulterior au ajuns atât în posesia unor persoane fizice, dar și a unor companii private.
Cetățeanul TV