Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat că dacă social-democrații vor încerca în continuare să fie „șmecheri” și să atace miniștrii liberali, iar „guvernarea va bălti”, atunci la finalul anului PNL va căuta „altă formulă” de a alcătui un Guvern fără PSD.
CITEŞTE ŞI: Rafila, desfiinţat de PNL din cauza certificatului verde: Nu ne putem baza la infinit doar pe noroc!
„PSD trebuie să înțeleagă că dacă vrea să meargă mai departe cu noi, trebuie să ne respecte, să mergem împreună, nu să puncteze în spațiul public care e mai șmecher. Nu există cine e mai șmecher. Nu merge că unul e șmecherul și celălalt are doar costurile. M-a deranjat și pozițiile lor pe criza energetică. Problemele sunt ale românilor, aici nu poate să câștige PNL sau PSD”, a spus Rareș Bogdan.
Acuzaţii grave
„Noi avem o conduită respectoasă. Noi nu am venit să cerem demisia ministrului Finanțelor când o publicație a dezvăluit că ar fi luat bani de la Huawei. Noi nu am atacat subiectul, nu am vorbit de el, aducea deservicii coaliții și guvernului. Noi nu am venit, cu excepția purtătorului de cuvânt, cu atacuri la Rafila. Faptul că domnul Tudose, unul din primii trei lideri ca importanță în PSD, a atacat un ministru al PNL în mod public a fost o chestiune nefirească și nu ajută la realizarea unui consens cu privire la buna guvernare”, a adăugat liberalul la Digi24.
„Dacă după un an de zile vom vedea că acest efort nu va ajunge să fie unul apreciat, nu va duce la nimic și guvernarea va bălti, marile reforme vor stagna, banii europeni vor fi întârziați, atunci e absolut legitim să încercăm să găsim o altă formulă pentru că înseamnă că această formulă a fost făcută complet aiurea. Eu sper să nu avem această situație. Pentru asta trebuie multă înțelepciune. Eu am trăit din conflict, eu sunt specialist în retorică. Dacă ar trebui să am o retorică, aș găsi în fiecare oră un motiv pentru a ataca un ministru PSD, cu toate astea știu că românii nu asta vor, vor măsuri. Românii vor să fie ajutați, nu mai vor circ”, a menționat prim-vicepreședintele PNL.
Cetățeanul TV