luni, noiembrie 25, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăZeci de percheziții domiciliare, în Dâmbovița și Argeș, la persoane suspectate că...

Zeci de percheziții domiciliare, în Dâmbovița și Argeș, la persoane suspectate că au câștigat ilegal bani în pandemia de COVID

-

Miercuri au loc descinderi domiciliare în județele Dâmbovița și Argeș, fiind puse în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară,  8 dintre acestea fiind în județul Dâmbovița.

Este vorba despre un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații. Potrivit cercetătorilor, în perioada noiembrie 2020 – martie 2021,cu ajutorul administratorilor a două societăți comerciale, s-ar fi realizat în fals contracte de prestări servicii prin intermediul cărora s-ar fi atestat că, din cauza pandemiei de Covid-19, ar fi fost afectată activitatea artistică. Cu ajutorul documentelor întocmite, s-ar fi primit indemnizații ilegale de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială, prejudiciul creat fiind de peste 440.000 de lei.„În această dimineață, 22 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, opt dintre acestea fiind în județul Dâmbovița și unul în județul Argeș”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...