Capitala şi 12 judeţe din sudul şi estul ţării se află de luni dimineaţă sub atenţionare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol. Şcolile din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Giurgiu şi Dolj vor fi închise luni şi marţi, în timp ce în judeţul Constanţa cursurile sunt suspendate doar luni.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol intră în vigoare luni la ora 10,00, fiind valabilă până marţi, la ora 14,00.
În acest interval, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55-65 de kilometri pe oră, local peste 70 de kilometri pe oră şi vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.
De asemenea, pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, începând de luni, de la ora 7,00 şi până la ora 23,00 este valabilă o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, urmând să se depună strat de zăpadă de peste 30-40 de centimetri, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45-55 de kilometri pe oră, temporar viscolind ninsoarea.
O altă atenţionare cod galben emisă de ANM este deja în vigoare de luni de la ora 04,00 dimineața, fiind valabilă până marţi, la ora 20,00, pentru Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei., unde ninsorile vor fi moderate şi local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră, iar în partea de sud-est a teritoriului cu peste 60-65 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada şi diminunând vizibilitatea.
Tot de luni dimineaţă, de la ora 03,00, este în vigoare, până joi, 1 martie, la ora 10,00, o atenţionare cod portocaliu de ger pentru Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. În aceste zone, valul de frig se va intensifica, iar gerul va fi persistent chiar şi pe timpul zilei. Maximele vor fi cuprinse în general între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade. Rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig.
Meteorolgii spun că valul de frig va cuprinde toată ţara, urmând să se înregistreze temperaturi cu 10-15 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă din an. Maximele vor fi negative în toate regiunile, va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început în jumătatea de nord, apoi şi în restul ţării, iar intensificările vântului vor amplifica senzaţia de rece.
Cod portocaliu de ninsori. Şcolile sunt închise în Capitală şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Dolj şi Constanţa
Şcolile sunt închise luni și marți din cauza viscolului, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Dolj, şi Giurgiu. În judeţul Constanţa, cursurile vor fi suspendate integral în ziua de luni, iar în municipiul şi în judeţul Giurgiu, cursurile sunt suspendate atât luni, cât şi marţi, cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit din municipiul Giurgiu. Ministerul Educaţiei a precizat că orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ, cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv ISMB.
Prima decizie de închidere a şcolilor a fost pentru Bucureşti, primarul Capitalei, Gabriela Firea, spunând că preferă să se spună că au fost „uşor-uşor prea alertaţi”, decât să fie victime. „Având în vedere prognozele meteorologice anunţate de ANM, am luat şi noi câteva măsuri, le-am analizat foarte serios, responsabil, aseară, azi-noapte, azi-dimineaţă şi până în acest moment, în legătură cu măsurile care se impun, având în vedere că toate informaţiile din partea ANM s-au confirmat până acum, iar codul galben va deveni – cel puţin după informaţiile pe care le avem în acest moment – portocaliu, prin urmare, autorităţile, atât centrale, cât şi locale, au responsabilităţi legale pentru a diminua orice efecte neplăcute şi nedorite în legătură cu fenomenele meteo extreme. În primul rând ne interesează viaţa cetăţenilor şi sănătatea acestora şi mai puţin anumite critici care ar putea izvorî din măsurile pe care le vom lua”, a declarat Gabriela Firea la Comandamentul de iarnă convocat la Primăria Capitalei.
Oamenii fără adăpost, duși la centrele specializate
Numărul locurilor la adăpostul de urgenţă pentru bărbaţi de pe şoseaua Berceni din Capitală a fost suplimentat, la adăpostul pentru femei, bărbaţi şi familii de la Pallady, care are o capacitate de 500 de locuri, sunt cazate 439 de persoane, iar la adăpostul din strada Viilor au fost cazate 42 de persoane, a declarat, duminică, primarul general Gabriela Firea. Ea a cerut Direcţiei de Asistentă Socială să identifice şi să ducă la centrele sociale cât mai mulţi oameni fără adăpost, iar echipele mobile să distribuie mâncare caldă şi ceai, în condiţiile în care sunt anunţate temperaturi extrem de scăzute.
„Având în vedere că urmează nopţi foarte friguroase am solicitat în mod expres Direcţiei Generale de Asistentă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) să colaboreze îndeaproape cu reprezentanţii Poliţiei Locale pentru a-i transporta pe oamenii străzii în adăposturile Primăriei Capitalei, iar celor care nu doresc, din păcate, să se cazeze în adăposturile sociale să li se ofere o masă caldă, ceai, pături, îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată. Noaptea trecută, poliţiştii locali au transportat la centrele sociale 6 persoane şi, potrivit reprezentanţilor DGASMB, 31 de persoane care refuză constant adăpostirea sunt deja monitorizate de echipele Direcţiei de Asistentă Socială”, a declarat Firea.
Ea a susţinut că încă din 22 februarie echipe mobile ale DGASMB distribuie ceai şi supă caldă în zone cunoscute ca fiind frecventate de persoane fără adăpost. Firea a mai spus că a solicitat, de asemenea, Administraţiei Spitalelor să asigure locuri suficienţe în cele 19 unități pe care le are în administrare, astfel încât să fie pregătite să primească, dacă este necesar, persoanele fără adăpost care au nevoie de îngrijiri medicale.
Municipalitatea a pus la dispoziţie un Telverde – 0.800.800.868 – pentru sesizări, avarii, RADET, iar Firea le cere bucureşteni să sesizeze la acest număr de telefon, dar şi la numărul 021/9524 prezenţa pe stradă sau în scările blocurilor a persoanelor fără adăpost pentru ca acestea să fie preluate de Poliţia Locală şi transportate la centrele sociale ale Capitalei.
În prezent, în adăpostul pentru femei, bărbaţi şi familii de la Pallady, care are o capacitate de 500 de locuri, sunt cazate 439 de persoane, la adăpostul din strada Viilor au fost cazate 42 de persoane şi a fost suplimentat cu 25 de locuri adăpostul de urgenţă pentru bărbaţi de la Berceni, aflat în spatele Spitalului de geriatrie Sf. Luca.
Cetățeanul TV