Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Remus Romulus Guţu, a fost exclus din PNL, după ce a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL Arad, nemulţumit că s-ar afla pe poziţia 19 pe listele la CJ pentru locale.
Preşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a declarat, joi, pentru Mediafax, că Remus Romulus Guţu (foto) a fost exclus din partid miercuri seara.
„La solicitarea comisiei de integritate, s-a supus la vot excluderea domnului Guţu din partid pentru afirmaţiile şi pentru comportamentul dânsului, în unanimitate s-a aprobat acest lucru, astfel că începând cu ziua de astăzi (joi – n.r.) nu mai este membru de partid”, a spus Falcă.
Fiind fără sprijin politic, Remus Romulus Guţu ar trebui să îşi piardă şi mandatul de la Consiliul Judeţean, însă Gheorghe Falcă a declarat că este puţin probabil ca PNL să ceară Prefecturii retragerea mandatului, deoarece „până se finalizează procedura de pierdere a mandatului, în realitate se pierde mandatul”.
Luni, Remus Romulus Guţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, anunţa că demisionează din funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei liberale, nemulţumit că s-ar afla pe poziţia 19 pe listele la CJ la locale.
Cetățeanul TV