vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăUn medic prezintă cele trei mari surse de infectare cu coronavirus

Un medic prezintă cele trei mari surse de infectare cu coronavirus

-

Medicul Cristian Oancea, managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara, spune că principalele surse de infectare cu coronavirus sunt transportul în comun, petrecerile, mai ales ale adolescenților, și fabricile în care nu se respectă măsurile de protecție.

„În primul rând transportul în comun. În al doilea rând, petrecerile private, mai ales ale adolescenților, care le transmit pe linie familială părinților și bunicilor. În al treilea rând, oamenii nu respectă regulile, mai ales purtarea corectă a măștilor, în special cei care lucrează în fabrici. Ignorarea acestor măsuri, în special în ultima perioadă, de către adolescenți, care au transmis acest virus în mediul familial, cei mai afectați fiind vârstnicii. Aceste trei mari categorii le-am depistat din anamneza cu pacienții.”, a declarat medicul Oancea, la Digi 24.

În România au fost confirmate, până acum, 303.751 de infectări cu coronavirus. Duminică au fost raportate 7.879 de cazuri noi cu coronavirus.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...