Femeia care a intrat intenționat cu mașina într-un polițist aflat pe motocicletă a fost arestată preventiv. Ea este cercetată pentru tentativă de omor și ultraj. Aceasta le-a spus polițiștilor că se grăbea să ajungă urgent la București și nu a considerat necesar să oprească la semnalul polițistului.
Incidentul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 19.30. În timp ce conducea un autoturism, pe sensul de mers Buzău spre Ploieşti, o femeie de 32 de ani din Berca ar fi schimbat direcţia de deplasare cu intenţia de a acroşa un motociclist de 29 de ani, care conducea o autospecială de Poliţie şi care se deplasa în acelaşi sens. În urma impactului, motocicleta a ricoşat într-un alt autoturism şi a ars în întregime.
Potrivit News.ro, din primele cercetari a reieşit că poliţistul, aflat în serviciu, efectuase anterior semnal de oprire către şoferiţă, semnal pe care aceasta nu l-a respectat. Mai mult, şoferiţa l-a acroşat cu autoturismul şi, după producerea accidentului, a părăsit locul faptei, continuându-şi deplasarea pe direcţia Buzău-Ploieşti, fiind oprită după câţiva kilometri de alte echipaje plecate în urmărirea sa.
Polițiștii au stabilit că femeia ar fi efectuat manevra în mod intenţionat pentru a scăpa de cel care o urmărea.
Șoferiţa a fost reţinută pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor sub forma ultrajului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Cetățeanul TV