Garda de Mediu Suceava a amendat Primăria Şcheia cu 5.000 de lei pentru abandonarea unor deşeuri din construcţii la ieşirea din localitate, pe un câmp.
Potrivit unui comunicat de presă dat publicității joi, în urma unei sesizări primite la Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu, din care reieşea că pe raza localităţii Şcheia există depozitări necontrolate de deşeuri, comisarii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că, în zona situată în extravilanul comunei, existau deşeuri provenite din demolări şi construcţii (plăci din beton, moloz ambalat în saci din rafie), abandonate pe malul stâng al unui curs de apă.
”Cu ocazia controlului, comisarii au putut identifica şi alte tipuri de deşeuri aruncate în aceeaşi zonă, respectiv deşeuri menajere, reciclabile (plastic, hârtie, carton), cauciucuri, deşeuri vegetale, deşeuri periculoase de tip azbest, bucăţi de polistiren etc. Tot în cadrul acestei acţiuni, s-a constatat că în acest loc se practică abandonarea frecventă a acestor tipuri de deşeuri, urmată de îngroparea lor”, se arată în comunicat.
Şefa Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu, Adriana Iordache, a precizat că Primăria Şcheia ”are obligaţia să igienizeze zona, chiar dacă oamenii din conducerea instituţiei susţin că terenul este al unei persoane particulare”.
”De asemenea, Primăria Şcheia este obligată să monitorizeze zona şi să nu permită constituirea unor depozite de deşeuri în extravilan. De altfel, comuna Şcheia are un contract pentru ridicarea gunoiului cu o firmă specializată, astfel încât îmi este peste putere să înţeleg de ce s-a ajuns în această situaţie”, a declarat Adriana Iordache.
Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au aplicat o sancţiune de 5.000 de lei Primăriei Comunei Şcheia. În plus, s-a dispus ecologizarea urgentă a zonei respective.
Cetățeanul TV