Un pădurar în vârstă de 53 ani a fost bătut cu bestialitate de trei indivizi, chiar în curtea casei sale, din comuna Bilciurești, județul Dâmbovița. În urma cercetărilor s-a dispus reținerea celor trei agresori ai pădurarului.
“Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, în care o persoană este agresată, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este împuternicit să comunice următoarele.
La 26 august a.c., în urma unei sesizări efectuate prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că un bărbat de 53 de ani, a fost agresat fizic și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și violare de domiciliu, fapte prevăzute de Codul Penal.
Totodată, în cauză, se analizează existența elementelor constitutive ale infracțiunii de ultraj.
Persoanele bănuite de comiterea faptelor se află în custodia polițiștilor. În cauză sunt efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.
În urma cercetărilor efectuate, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei trei bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, violare de domiciliu, distrugere și ultraj.
Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dâmbovița”
Cetățeanul TV