joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri localeOradea are Plan de Mobilitate Urbană Durabilă

Oradea are Plan de Mobilitate Urbană Durabilă

-

Primăria Oradea a finalizat, recent, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), una dintre prioritățile administraţiei locale fiind atragerea de fonduri europene pentru proiectele de dezvoltare a oraşului.

”Condiţia de bază pentru obţinerea finanţării prin fonduri europene a investiţiilor legate de transportul public urban şi infrastructura aferentă o constituie fundamentarea acestora în cadrul unor Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă, dezvoltate la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ, inclusiv a zonelor funcţionale urbane”, a precizat, într-o conferinţă de presă, viceprimarul municipiului Oradea, Mircea Mălan, citat de Agerpres.

PMUD conţine 22 de măsuri ce acoperă toate modurile de transport şi care sunt considerate prioritare pentru îmbunătăţirea mobilităţii în Municipiul Oradea. Direcţiile prioritare ale PMUD se referă la: intervenţii majore asupra infrastructurii de circulaţie, transportul public, mijloace alternative de mobilitate, managementul traficului, zone cu nivel ridicat de complexitate şi structura intermodală.

Fiecare dintre măsurile prioritare propuse în cadrul acestui plan se va traduce în pregătirea şi depunerea mai multor proiecte, a căror finanţare va fi asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Programul Operaţional Infrastructură Majoră 2014-2020, alte surse de finanţare nerambursabilă sau prin bugetul propriu al Municipiului Oradea, afirmă viceprimarul.

Valoarea totală a proiectelor se ridică la 87,2 milioane euro. Documentul postat pe site-ul primăriei Oradea va fi supus, timp de o lună, dezbaterii publice, forma sa finală urmând să fie aprobată de către Consiliul Local.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...