luni, noiembrie 25, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalO cunoscută cântăreață de muzică populară a ajuns primar | VIDEO

O cunoscută cântăreață de muzică populară a ajuns primar | VIDEO

-

Irina Zoican, cântăreață de muzică populară, a fost aleasă primar în comuna Balta, din Mehedinți. Într-o intervenție la „Interviurile Cetateanul.net”, aceasta spune că și-a dorit să schimbe total fața comunei.

„Am avut această dorință vâzând că lucrurile au rămas amorțite în comuna Balta. Eu sunt născută aici și toate cântecele mele sunt din această zonă. Am zis că am o vârstă potrivită, nu sunt nici foarte tânără, nici în vârstă și e momentul să mă implic. Familia mi-a zis că am ce trebuie și sunt liniștită. Și eu tocmai eu asta am spus, că am tot ce trebuie și trebuie să mă implic”, a declarat Irina Zoican, primărița comunei Balta.

Irina Zoican nu a mai făcut politică și spune că a intrat într-un partid mic. S-a înscris în campania electorală pentru că „în ultimii 25 de ani nu s-a pus un metru de asfalt, nu există internet, apă și canalizare sau contract cu o firmă de salubrizare care să ridice deșeurile”.

Irina Zoican are acum în plan să transforme comuna Balta într-un punct de reper pentru turiști și cei care vor să meargă în drumeții montane. Întregul interviu cu primărița comunei Balta (Mehedinți) îl puteți viziona mai jos:

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...