Nouă persoane au fost ranite în urma coliziunii produse intre un microbuz de transport persoane şi un autoturism, pe DN2 – E85, la intersecţia cu comuna Coteşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
.„În această dimineaţă, în jurul orei 07,15, am fost sesizaţi prin Apel 112 cu privire la faptul ca la intersecţia cu comuna Coteşti, pe DN2 – E85, a avut loc un accident rutier între un autoturism şi un microbuz care transporta aproximativ 20 de persoane. În urma evenimentului, a rezultat rănirea uşoară a şapte persoane din microbuz şi a altor două persoane din autoturismul în cauză”, a precizat IPJ Vrancea.
Printre persoanele rănite nu s-ar afla niciun minor, potrivit g4media.ro.
Cetățeanul TV