Primarul Iașului, Mihai Chirica, a anunțat marți că se va implica în campania de strângere de semnături pentru a organiza un referendum pentru unirea cu Republica Moldova.
”Iașul va da startul acestei campanii de strângere de semnături. Deja avem și formatul grafic al acelor flyere pe care o să începem să le împărțim, după care vom încerca să facem și campanii mobile de strângere de semnături în autobuzele noastre, cele tricolore, mergând prin campusurile universitare, peste tot pe unde este nevoie. Primul voi fi eu care va semna pentru a putea să aducem pe tapetul Parlamentului României acest frumos proiect. Vom lua legătura cu toate centrele din diaspora pentru a face campanie de strângere de semnături și în afara țării”, a anunțat Chirica.
El a făcut aceste declarații într-o conferință de presă alături de George Simion, președintele organizației unioniste ”Acțiunea 2012”. Asociația condusă de Simion, alături de mai multe organizații unioniste, face parte din Alianța pentru Centenar, care anul acesta a început o inițiativă cetățenească de revizuirea a Constituției privind unirea Republicii Moldova cu România. Primul pas ar fi strângerea de semnături pentru a organiza un referendum pentru unirea cu Republica Moldova.
Inițiatorii demersului propun introducerea în legea fundamentală a unui preambul:
”Conștienți că fiii și nepoții noștri trebuie să se bucure de un viitor de libertate și avuție, de șansele de împlinire pe care generațiile noastre nu le-au avut, într-un stat unificat, democratic, european și prosper, hotărâți să edificăm procesul de dezvoltare și afirmare a națiunii române, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional în vigoare, prin reîntregirea neamului românesc pe cale pașnică, liber consimțită, fără niciun amestec din afară, pentru a munci împreună la realizarea și mulțumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate, adoptăm prezenta Constituție”.
Inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ și a fost publicată în Monitorul Oficial pe 19 septembrie. Pentru a putea fi depusă în Parlament ca să intre în dezbatere, inițiativa cetățenească va trebui să strângă jumătate de milion de semnături până la jumătatea lunii febriarie 2019.
Simion a declarat pentru G4Media.ro că din 19 septembrie și până acum au strâns deja aproximativ 130.000 de semnături în vederea organizării unui referendum pentru unirtea cu Republica Moldova.
Cetățeanul TV