Directorul economic din Primăria Târgu Mureş, Kiss Imola, suspectat că ar fi cerut 10.000 de euro unui om de afaceri, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită.
Anterior, el a mai fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de primarul oraşului, Dorin Florea, în legătură cu finanţarea Asociaţiei Sportive „Fotbal Club ASA 2013”.
Procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Kiss Imola, la data faptei director economic al municipiului Târgu Mureş, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită. El este suspectat că, în septembrie 2010, în calitate de director economic la Primăria Târgu Mureş, a pretins suma de 10.000 de euro de la un om de afaceri, pentru sponsorizarea unei competiţii internaţionale de fotbal în sală.
”Banii respectivi au fost pretinşi de inculpat pentru ca, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, să efectueze demersurile necesare astfel încât instituţia publică să achite facturile emise de societatea omului de afaceri în contextul derulării unor contracte de execuţie lucrări pe raza municipiului Târgu Mureş (reabilitarea termică a unor blocuri de locuinţe, modernizarea unor unităţi de învăţământ etc.)”, anunţă DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureş.
În 2015, Kiss Imola a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind finanţarea Asociaţiei Sportive „Fotbal Club ASA 2013”, alături de primarul Dorin Florea.
Cetățeanul TV