CFR Călători şi CFR Infrastructură au fost amendate cu 578.000 de lei de inspectorii ANPC pentru deficienţele constatate în gări şi în ceea ce priveşte condiţiile de transport pe căile ferate. Controalele pe zona de trenuri au scos la iveală toalete murdare, banchete rupte, geamuri crăpate sau sparte.
Comisarii ANPC au efectuat în întreaga ţară, în zilele de 6-7 februarie, mai multe acţiuni de control cu privire la condiţiile de transport pe căile ferate, precum şi la serviciile de alimentaţie oferite consumatorilor în zona gărilor, amenzile aplicate depăşind 1,2 milioane de lei.
În ceea ce priveşte deficienţele constatate în gările bucureştene, reprezentaţii ANPC au menţionat lipsa unor porţiuni de paviment sau a unor plăci de gresie, infiltraţii în zona peroanelor şi în cea de trecere a liniilor de cale ferată, dar şi anumite abateri la grupurile sanitare.
„Un grup sanitar din Gara de Nord a fost oprit temporar pentru că exista un canal deschis prin care efectiv putea să cadă un copil sau chiar şi un adult. De asemenea, din cauza zăpezilor abundente în zilele în care au fost efectuate controalele existau întârzieri la plecarea şi sosirea trenurilor şi am verificat dacă sunt informaţi călătorii de aceste întârzieri şi bineînţeles zone de aşteptare dacă erau încălzite, curate sau igienizate. Am verificat dacă acele întârzieri despre care am vorbit erau reglementate prin informări adresate consumatorilor la data achiziţionării tichetului de călători inclusiv anunţurile de pe panou. La Gara Basarab lipseau porţiuni de paviment, plăci de gresie, existau infiltraţii în zona peroanelor, în zona aşteptărilor şi de trecere a liniilor de cale ferată. Tot în gara Basarab am găsit toalete închise, motiv pentru care am cerut reprezentanţilor gării să le deschidă în cel mai scurt timp, pentru că nu erau deschise de ani de zile. Oricum, condiţiile igienico-sanitare din gările din Bucureşti sunt mult superioare faţă de ceea ce s-a întâlnit în alte gări din ţară, unde erau total insalubre şi nu puteau fi folosite”, a explicat Paul Anghel, directorul general al Autorităţii
Pentru Gara de Nord s-a dat un avertisment şi s-a făcut un plan de remediere cât mai rapid, însă au fost multe alte amenzi în alte gări controlate din ţară. Operatorii economici din Gara de Nord au fost amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 20.000 de lei.
Controalele ANPC pe zona de trenuri au scos la iveală toalete murdare, banchete rupte, geamuri crăpate sau sparte şi lipite cu mastic, spune sursa citată.
Cele mai mari probleme găsite de comisarii ANPC au fost în gările din judeţele Mehedinţi, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa (VEZI AICI PROBLEMELE GASITE DE ANPC)
CFR anunță că problemele vor fi remediate
Reprezentanţii celor opt Sucursale Regionale de Cale Ferată vor întreprinde demersurile necesare pentru remedierea deficienţelor constatate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în staţiile de cale ferată şi vor analiza pârghiile legale pentru depunerea contestaţiilor, informează CFR SA.
CFR a anunțat că are bani pentru alte studii de fezaabilitate legate de modernizarea gărilor
Cetățeanul TV