Un centru modern pentru diagnosticarea cancerului se amenajează la Spitalul Județean Galați, cea mai mare unitate medicală din sud estul țării. Este vorba despre un echipament medical de ultimă generaţie care depistează tumorile. Doar câteva spitale din ţară au un asemenea dispozitiv medical. Valoarea investiţiei este de 8.449.000 de lei, fondurile fiind asigurate de către Consiliul Judeţean Galaţi.
Procedurile de achiziţie publică a PET CT-ului au fost finalizate, iar echipamentul medical va fi livrat de către distribuitorul autorizat în România al companiei americane GE Healthcare.
“După ce am deschis la Galaţi un centru modern de tratare a cancerului cu ajutorul acceleratorului liniar de particule, amenajăm şi un centru performant pentru diagnosticarea acestei cumplite maladii. Centrul va fi dotat cu un echipament medical ultraperformant pentru depistarea în stadii timpurii a celulelor canceroase şi diagnosticarea precoce a recidivelor. De altfel, doar trei sau patru spitale din ţară au un asemenea dispozitiv medical. În acest moment, la Spitalul Judeţean Galaţi se construieşte un spaţiu nou pentru PET CT, urmând ca la finalizarea lucrărilor să fie adus şi aparatul medical pentru a fi montat şi calibrat”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
După ce aparatul medical va fi instalat şi calibrat, vor demara procedurile de obţinere de la CNCAN a autorizaţiilor necesare. Valoarea investiţiei este de 8.449.000 de lei, fondurile fiind asigurate de către Consiliul Judeţean Galaţi.
Suma include echipamentul medical, amenajarea spaţiului şi costurile cu documentaţia tehnică, cu precizarea că aparatul medical va fi plătit după obţinerea autorizaţiilor.
Cetățeanul TV