Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov este implicată în calitate de partener în implementarea proiectului City Pulse, care beneficiază de finanţare prin Programul Cadru 7 al Uniunii Europene, informează BunaZiuaBrasov.
Proiectul, care are caracter de cercetare, derulat de un parteneriat internaţional coordonat de Universitatea Surrey din Marea Britanie, presupune dezvoltarea, construcţia şi testarea unei platforme informatice ce va fi utilizată pentru analiza şi procesarea pe scară largă, în timp real, a unor fluxuri de date diverse pentru extragerea de informaţii relevante într-un mediu specific urban.
Practic, la finalul proiectului, localităţile reprezentate în proiect, respectiv Braşov şi Aarhus (Danemarca) vor putea accesa o platformă informatică specializată care va permite preluarea fluxurilor de date furnizate de diverse surse din mediul urbanizat şi integrarea lor într-o manieră creativă şi rapidă în aplicaţii software destinate să asigure creşterea calităţii vieţii pentru membrii comunităţii.
În cadrul proiectului se lucrează și la o aplicaţie informatică privind predictibilitatea locurilor de parcare, în dezvoltarea căreia sunt culese, interpretate şi valorificate date variate precum cele referitoare la condiţiile meteo şi calitatea aerului, incidentele şi evenimentele raportate de cetăţeni la dispeceratul primăriei, fluxurile video furnizate de camerele de pe domeniul public.
Cetățeanul TV