Şeful Consiliului Judeţean, liberalul Alin Tişe, a anunțat vineri că va candida ”pentru una dintre funcţiile de vârf” din PNL, posibil şi pentru cea de preşedinte al formaţiunii.
”Luni va fi Birou Permanent Naţional al PNL şi se va discuta despre convocarea unei Convenţii Naţionale unde să aibă loc alegeri, cel mai probabil la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie. Vor fi mai multe candidaturi din partea PNL Cluj pentru funcţii la vârful partidului şi eu, personal, voi candida pentru una dintre funcţiile de vârf. E posibil şi pentru cea de preşedinte al PNL. Cred că, dincolo de persoane, ar trebui să discutăm despre principii şi despre o echipă care poate ajuta acest partid. În ceea ce priveşte experienţa profesională, rezultatele politice şi electorale, în ultimele cicluri electorale, PNL Cluj este îndreptăţită şi poate emite pretenţii chiar la funcţia de preşedinte de organizaţie naţională. Consider că vremea celor care ajung să conducă partide prin combinaţii, prin grupări şi manipulări făcute în rândul membrilor, a încetat”, a declarat Alin Tişe.
El a precizat că pentru conducerea partidului este nevoie de politicieni legitimaţi prin votul alegătorilor. ”Indiferent despre ce persoană vorbim, va trebui să fie legitimată de votul oamenilor, fie prin votul la nivel local, fie la parlamentare, o persoană care să aibă această legitimitate şi cred că doar o persoană care are un astfel de bagaj în spate şi care şi ea în sine să fie credibilă poate ajuta partidul. PNL Cluj poate avea candidaţi de la nivelul de jos până la cel de vârf”, a mai spus vicepreşedintele PNL.
Alin Tişe se află la cel de-al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. El a mai ocupat această funcţie în perioada 2008-2012. Ulterior, Tişe a fost ales senator, funcţie la care a renunţat când a fost ales preşedinte al CJ în iunie 2016.
Cetățeanul TV