Lista localităților unde se face cadastru. Toate imobilele, respectiv toate terenurile și clădirile din România, inclusiv apartamentele vor fi înregistrate gratuit cu bani de la ANCPI. Cetățenii pot afla acum dacă și localitatea lor a intrat în acest program gratuit pentru ei.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiară (ANCPI) a publicat, recent, pe pagina internet (http://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lurarilor.html) lista localităților în care se face cadastru gratuit pentru cetățeni dar și cea în care s-a finalizat înregistrarea sistematică. Potrivit ANCPI, în prezent se desfășoară lucrări de cadastru gratuit în peste 800 de localități din întreaga țară. Din acestea, în peste 700 sunt lucrări în extravilan(ex. terenuri agricole), iar în restul, înregistrarea proprietăților se face la nivelul întregii localități.
De la începutul Programului Național au fost deschise, gratuit pentru cetățeni, aproape 270.000 de cărți funciare. Dintre acestea, aproape 130.000 au fost înregistrate numai în cursul anului trecut.
În cadrul PNCCF, orice primărie poate solicita, începând de ieri, de la ANCPI, bani pentru cadastru general. Spre deosebire de anul trecut, când primăriile au primit câte 135.000 de lei, anul acesta, ANCPI alocă câte 150.000 de lei pentru edilii care vor să facă sau să continue lucrările de cadastru în localitate.
Pentru a primii banii, primăriile trebuie să încheie un contract de finanțare cu oficiile de cadastru din județ. Aceste contracte sunt multianuale ceea ce îneamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârșitul anului.
Acte gratuite pentru terenuri și case
Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF) a fost lansat în anul 2015 și se estimează că va fi finalizat în termenii stabiliți- 2023. Scopul PNCCF este deschiderea cărților funciare pentru toate imobilele din România, fără nici un fel de costuri pentru cetățeni sau persoane juridice.
Este important de știut că cetățenii nu vor plăti pentru dezbaterea succesiunilor. ANCPI a încheiat cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR) Protocolul care prevede că Agenția va suporta onorariile pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală.
Ce trebuie să știe cetățenii despre PNCCF
Cetățenii trebuie să colaboreze cu echipele care vor face măsurători, să le permită accesul pe proprietate și să le înmâneze copiile documentelor care atestă dreptul de proprietate. De asemenea, este important ca oamenii să verifice, la primărie, informațiile privitoare la imobilele pe care le dețin, în etapa de publicare a documentelor tehnice cadastrale. Proprietarii trebuie să știe că pot depune cerere de rectificare dacă datele publicate nu sunt corecte.
Sunt bani suficienți pentru finanțarea PNCCF
Banii proveniți din veniturile proprii ale ANCPI sunt suficienți pentru finanțarea PNCCF. ANCPI continua și în 2017 finanțarea UAT-urilor pentru realizarea cadastrului sistematic pe sectoare cadastrale din extravilan. Pentru realizarea cadastrului în zonele rurale există și bani europeni, respectiv 312.7 milioane de euro, iar în prezent ANCPI face demersurile pentru accesarea acestor bani.
În România, numărul estimat de imobile este de 40.000.000. Din acestea, peste 9,5 milioane (24%) sunt înregistrate în sistemul informatic de cadastru și carte funciară.
Cetățeanul TV